Theo Rose a dezvăluit că sarcina i-a schimbat viața. Fiind mereu prinsă cu proiecte și tot felul de activități pe plan profesional, artista nu a acordat o importanță prea mare sănătății și a ajuns să se simtă epuizată de multe ori. Jurata de la „Vocea României” dă de înțeles că salvarea ei e faptul că e însărcinată.
„Eu de când sunt însărcinată mi-am mai pus viața la punct și au început și alți oameni să se gândească la sănătatea mea și mă menajează. Prezența unui copil mă va așeza pe mine în viața mea exact așa cum trebuie”, a spus ea.
Așa cum a mai spus și în alte rânduri, Theo Rose a reamintit că s-a luptat cu anxietatea și speră că, atunci când copilul ei va veni pe lume, va scăpa complet de această problemă.
„Eu sunt fericită că sunt însărcinată, că o să am un copil. Eu sunt înnebunită după copii. Abia aștept să transfer grija asta. Și despre asta era anxietatea mea, mă gândeam prea mult la mine. Mă gândeam la ce poate să mi se întâmple mie, cât de rău îmi e, dacă mi se întâmplă ceva. Stai să vezi acum, când o să ai un copil, nu mai ai timp să fii anxios. Trebuie să fii atent la el, să nu se împiedice, să nu cadă, să fii atent la fiecare pas pe care-l face”, a povestit Theo Rose.
@radutibulca Theo Rose la #vindeopoveste #podcast #fy #foryou #fyi #fyp #theorose ♬ sunet original – Radu Țibulcă
Artista a vorbit și despre prețul succesului său uriaș. Dacă există o parte negativă în tot ce trăiește pe plan profesional, aceea e faptul că nu mai are intimitate și că totul se află în presă. Așa s-a întâmplat și după momentul despărțirii de Alex Leonte, toți fanii cântăreței au aflat despre relația ei și a lui Anghel Damian din presă, după apariția unor imagini în care apăreau în ipostaze intime.
„Momentul în care te trezești dintr-un vis într-o chestie așa de mare, evident că nu știi ce să faci cu el. Dar din moment ce ai muncit la asta de când erai mic nu mai vezi succesul ca fiind sclipiciul. Dai un search pe Google și ai găsit totul despre noi. Nu mai putem să ne ascundem. Eu multe lucruri despre viața mea le aflu din presă”, a povestit cântăreața.