Într-o conferință de presă de trei ore care a avut loc miercuri, la Budapesta, Viktor Orban a susținut că își dorește desființarea Parlamentului European în forma actuală. Cauza care a dus la această dorință a dost scandalul de corupție Qatargate, în care mai mulți membri ai legislativului de la Bruxelles au fost implicați, potrivit Associated Press.
Orban a declarat că a venit timpul pentru „drenarea mlaștinii” din Uniunea Europeană.
„Maghiarii ar dori ca Parlamentul European să fie dizolvat în forma sa actuală”, a transmis Viktor Orban, continuând prin a spune că reputația legislativului era scăzută în Ungaria, înainte de scandalul Qatargate. Acesta a sugerat ca membrii Parlamentului European să fie mai degrabă delegați de parlamentele naționale, nu să fie aleși.
Confeința de presă a avut loc după ce UE a suspendat 12 miliarde de euro din fondurile destinate Ungariei, drept pedeapsă pentru guvernul lui Orban, acuzat de derapaj democratic. Oficialii de la Bruxelles consideră că Budapesta a luat măsuri aspre împotriva independenței judiciare, a încurajat corupția și a redus drepturile minorităților.
Viktor Orban a făcut o serie de concesii pentru a fi returnate fondurile suspendate, însă Comisia Europeană a cerut reforme suplimentare pentru a oferi banii Budapestei. Eurodeputații au criticat deseori Budapesta, considerând că Ungaria nu poate fi numită o democrație, ci „un regim hibrid de autocrație electorală”, acuzație respinsă de guvern.
Guvernul maghiar s-a arătat a nu fi de acord cu sancțiunile impuse Moscovei, pentru războiul din Ucraina, ceea ce a crescut și mai mult tensiunile dintre Budapesta și Bruxelles. Orban a susținut că sancțiunile sunt ineficiente și că au provocat daune economiei europene.
„Dacă ar fi fost după noi, nu ar fi existat o politică de sancțiuni”, a adăugat Orban la conferința de presă, spunând că nu va susține niciun pachet suplimentar de sancțiuni împotriva Rusiei, dar nici nu va sta în calea adoptării lor.
„Nu este în interesul nostru să împărțim permanent economiile europeană și rusă în două, așa că încercăm să salvăm ceea ce poate fi salvat din cooperarea noastră economică cu rușii”, a declarat Viktor Orban.