De ce a ales MRU brandul „Alianţa DA” folosit în 2004 de PNL-PD

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, că împreună cu PNŢCD a ales să facă Alianţa DA deoarece aceasta "nu este un brand epuizat, nu reprezintă o amintire neplăcută".
Iulian Tudor
16 mart. 2013, 13:57
De ce a ales MRU brandul

Întrebat dacă PNŢCD şi FC au de câştigat înfiinţând o alianţă cu denumirea celei dintre PNL şi PDL din 2004, Ungureanu a răspuns: „Alianţa DA nu este un brand epuizat, nu este o denumire epuizată, nu reprezintă o amintire neplăcută. Este denumirea sub care deapta, s-au dacă vreţi toţi cei care erau împotriva PSD, au înţeles să se unească în 2004, conştientizând pericolul. La rândul nostru, astăzi conştientizăm pericolul, şi între noi şi cei care se află la putere este o prăpastie de netrecut: ei aruncă România în trecut, noi privim spre România viitoare. Acesta este motivul pentru care am adoptat denumirea Alianţa Dreptate şi Adevăr„.

El a mai spus că, în opinia sa, ARD s-a prăbuşit din cauza „calculelor mici, vanităţilor personale, ambiţiilor politice de mâna a doua”, scrie Mediafax.

„Ce a prăbuşit ARD este altceva: calculele mici, vanităţile personale, ambiţiile politice de mâna a doua. Şi ne pare rău să o spunem, cei care vorbesc de ARD ca reprezentând un eşec al PDL greşesc amarnic”, a adăugat Ungureanu.

El a precizat că ADA nu comentează ce se întâmplă în competiţia internă a PDL, dar îşi doreşte ca oricine va câştiga şefia PDL să aibă aceeaşi viziune legată de faptul că „unirea face puterea”.

„Nici domnul Pavelescu şi nici eu şi nici Alianţa DA nu vom comenta ceea ce se întâmplă azi în competiţia internă a PDL. Ce ne dorim este ca oricine va candida acolo să aibă, cum avem şi noi, aceeaşi viziune, recunoaşterea adevărului unui principiu: unirea face puterea, acţiune unită, acţiune conjugată în opoziţie împotriva actualei puteri. Cine recunoaşte acest lucru şi este capabil să ducă PDL către adevărata identitate, foarte bine, şi suntem deschişi oricărei colaborări”, a mai spus Ungureanu.

CITEŞTE ŞI A renăscut Alianţa DA: MRU şi Pavelescu au semnat protocolul de înfiinţare a alianţei

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, şi preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, au semnat, sâmbătă, la Parlament, protocolul de înfiinţare a Alianţei Dreptate şi Adevăr, cei doi afirmând că România are nevoie de „o dreaptă unită”.

Conform unui comunicat anterior al celor două partide, alianţa din acestea doreşte „să pună bazele principalului pol de dreapta din România”.

Alianţa Dreptate şi Adevăr (D.A.) a fost denumirea alianţei dintre PNL şi PD, care a candidat la alegerile din 2004.

FC şi PNŢCD au făcut parte din alianţa electorală ARD (Alianţa România Dreaptă), alături de PDL, sub sigla căreia au candidat la alegerile parlamentare din decembrie 2012.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Dacia Duster pe care nu poți s-o cumperi din România. Cât costă modelul pe care foarte mulți români și-l doresc
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Cine își serbează onomastica de Florii. Lista completă a numelor și semnificația lor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Substanțele mortale din locuințele românilor. Studiu alarmant
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii