Grupul infracțional acționa la nivel național și era alcătuit din interlopi din mai multe clanuri care, prin forță, au reușit să stopeze extinderea unor săli de jocuri cu păcănele concurente. Interlopii ar fi fost angajați de cei ce controlau rețeaua de jocuri de noroc Vegas.
Gruparea ar fi fost condusă de Florin Șpac, fost luptător al clubului Dinamo și un apropiat al clanului Corduneanu, Marian Sîrbu, zis Box, fost locotenent al Cămătarilor, și frații Costel, Adrian și Bogdan Corduneanu, din Iași, care erau responsabili pentru zona Moldovei, potrivit Newsweek.
La cele 123 de percheziții domiciliare din această săptămână, au fost descoperite sume totalizând peste 500.000 de euro, o armă cu glonț deținută ilegal (cu încărcător și 2 cartușe), două arbalete, arme albe, 40 de kilograme de materiale pirotehnice clasa F1, F2, F3, 8 punguțe ce conțin substanță albă pulverulentă (cocaină), precum și înscrisuri.
Cu privire la infracțiunile de șantaj, din cercetări a rezultat că acestea au fost comise împotriva unui număr de 16 persoane.
Una dintre persoanele vătămate a fost lipsită de libertate, nefiindu-i permis să părăsească zona din fața sălii de jocuri de noroc până la sosirea a doi dintre membrii marcanți ai grupului. Cu aceeași ocazie, acesteia i-a fost smuls din mână telefonul mobil, pe care inculpații l-au aruncat pe podea și l-au călcat în picioare.
Citeşte şi: Un bărbat a murit după ce a băut singur patru litri de vin roşu
Interlopii interveneau în forță ca să închidă sălile de jocuri de noroc concurente, să renunțe la brandul deținut anterior de firma concurentă, să modifice fațada spațiilor destinate desfășurării activității, să renunțe la spațiile pe care le dețineau în chirie pentru funcționarea unor săli de jocuri de noroc, să renunțe la poziția deținută la o societate concurentă și să încadreze în cadrul societății deținute de grup, să plătească datoriile acumulate față de societățile deținute de grup, să renunțe la câștigurile realizate în urma plasării de pariuri sportive, să nu mai frecventeze niciodată sălile de jocuri de noroc administrate de grupul infracțional organizat, să restituie sume de bani despre care membrii grupului infracțional organizat apreciau că ar fi fost sustrase din incinta sălilor de jocuri de noroc, să remită contravaloarea reparației aparatelor de tip ”slot-machine” avariate și să șteargă postările de pe rețelele de socializare prin care denigrau activitatea sălilor de noroc administrate de grup.
În 2018, Florin Șpac ar fi fost recrutat de frații Mihăiță și Sorin Doroftei, proprietarii lanțului de cazinouri Las Vegas.
Șpac a adus mai mulți intrerlopi, majoritatea cunoscuți cu antecedente penale, care apoi erau angajați de frații Doroftei pe funcții fictive. În funcție de rezultatele pe care le aveau în lupta cu firmele concurente, primeau, pe lângă salarii, bonusuri importante care constau în autoturisme sau vacanțe exotice.