Leo de la Strehaia a suferit un AVC, iar mama lui nu mai are nădejde decât la Dumnezeu să-l vindece.
„Sunt amărâtă, vai de capul meu. Să vă rugați pentru copilul meu! Are un cheag de la inimă la creier și au zis medicii că e grav. Să vă rugați pentru el! El a făcut bine la toată lumea! El are și alte probleme de sănătate!”, este mesajul mamei sale pe YouTube.
În luna septembrie a anului trecut, Leo de la Strehaia şi mama lui au fost condamnaţi la închisoare cu executare, fiind acuzaţi de evaziune fiscală. Leo are de stat doi ani şi jumătate în spatele gratiilor, în timp ce mama lui a primit doar doi ani. Maria Mihai a fost deja eliberată în luna noiembrie a acestui an.
Leo de la Strehaia, pe numele său real Ion Stelică Mihai, a fost trimis în judecată în 2017, pentru contrabandă cu benzină. Prejudiciul produs ar fi de 3 milioane de euro. Acesta a fost condamnat la doi ani şi 6 luni închisoare cu executare, fiind acuzat de tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat.
Şi fiul lui Leo de la Strehaia, pe numele său Ursu Mihai, a avut probleme serioase cu legea. Acesta a fost acuzat că, în 2019, împreună cu o altă persoană, și-ar fi atribuit în fals calitatea de reprezentanţi a două societăți comerciale și i-ar fi convins pe păgubiți să le livreze 150 de aparate de aer condiționat. Astfel au încheiat contracte în valoare de trei sute de mii de lei.
Citeste si Mario Iorgulescu s-a fotografiat în Italia cu un celebru interlop din Timişoara. „Fratele meu!” FOTO
Multe aparate au fost deja livrate și, potrivit spuselor păgubiților, au și apărut pe piața neagră, în condițiile în care ei sunt singurii importatori din țară.
În luna iulie 2022, Ursu Mihai a fost încarcerat.