Senatul caută bani pentru a-şi plăti cotizaţia la Adunarea Parlamentară a Ortodoxiei.
„Deşi am făcut demersurile necesare, noi, de vreo 11 ani, de când a avut loc o sesiune a Adunării Parlamentare a Ortodoxiei la Bucureşti aici, nu am plătit cotizaţia. Lucru pentru care noi suntem invitaţi acolo benevol, aşa, în calitate de reprezentanţi ai Ortodoxiei, adică a unei ţări, a unui Parlament dintr-o ţară ortodoxă, preponderent ortodoxă, pe banii, cum ar veni, ai celorlalţi membri. Soluţia cea mai serioasă şi cea mai corectă ar fi să plătim aceşti 10.000 – nici nu e un capăt de ţară. Primul demers – şi eu cred că e corect – este să cerem postul, să fie reprezentat şi Senatul şi, după aceea, într-o etapă următoare, să vedem dacă vrem să plătim cei 10.000 şi eu cred că ar trebui vorbit şi cu Ministerul de Externe… Nu vrem să-i plătim?! Nu vrem să-i plătim, nu…„, a semnalat senatorul PSD, Cristian Dumitrescu, membru al Grupului Ecumenic din senat Crin Antonescu, potrivit stenogramei şedinţei Biroului Permanent din Senat, din 11 martie.
Cum e greu de găsit 10.000 de euro pe vremuri de criză, preşedintele Senatului Crin Antonescu a venit cu propunerea ca Gigi Becali să dea aceşti bani.
„Pomană curată. (…) Îl rugăm pe domul deputat Becali să ne sponsorizeze”, a fost soluţia lui Crin Antonescu.
Varianta nu e tocmai salvatoare, spun alţi colegi, pentru că această contribuţie ar trebui să vină de la stat, nu de la persoane particulare.
„Nu, că am încercat eu din sponsorizări. Nu se poate primi. Ideea este să contribuie statul respectiv, Parlamentul respectiv ca să ai statutul… Şi am fi primit şi o funcţie de vicepreşedinte, şi un şef de comisie, în sfârşit, ceea ce se negociază în chestiunile astea”, a arătat Dumitrescu.
Problema rămâne deschisă, Antonescu concluzionând că trebuie găsite soluţii pentru plata banilor.
„Păi atunci, propun să adoptăm punctul de vedere prezentat aici şi susţinut de mai mulţi colegi, să facem demersurile şi să intrăm în rândul lumii ortodoxe. Să ne dea locuri”, a conchis Antonescu.
CONSULTAŢI AICI STENOGRAMA ŞEDINŢEI
Contactat de România TV, Gigi Becali a spus că el va da banii.
„La prima oră, luni, voi face act de donaţie şi voi sponsoriza”, a precizat Becali, adăugând că el nu va sponsoriza Senatul, ci „o acţiune”, aşa că are voie.
Întrebat ce crede despre faptul că Antonescu s-a gândit la el, după ce l-a dat afară din PNL, Becali a spus că nu şeful partidului l-a exclus din rândul liberalilor şi s-a gândit probabil la el „din simpatie”.
„Are o simpatie pentru mine. Este o sumă foarte mică, nici un fel de problemă. E o onoare şi o mândrie pentru mine pentru că oricând este nevoie de o sponsorizare, primul nume pe buzele tuturor este Becali. (…) Eu şi peştişorului îi îndeplinesc dorinţe”, a spus omul de afaceri.
Becali a admis şi faptul că Antonescu poate a zis în glumă ca el să doneze acei bani, însă a arătat că el va face donaţia şi „nu e o glumă”.