Bucurie mare în familia adolescentei care și-a pierdut brațele în accidentul din Pașcani. Alexia va fi externată, își va petrece Revelionul acasă

În pragul Anului Nou se întâmplă și minuni. Alexia, adolescenta care și-a pierdut brațele în accidentul din Pașcani, dar pe care medicii i le-au replantat, se întoarce acasă și își va petrece Revelionul alături de familie.
Alina Costache
31 dec. 2022, 12:12
Bucurie mare în familia adolescentei care și-a pierdut brațele în accidentul din Pașcani. Alexia va fi externată, își va petrece Revelionul acasă

Alexia e o adolescentă foarte curajoasă și determinată să facă tot ce ține de ea pentru a se recupera cât mai rapid. După numeroasele intervenții chirurgicale la care a fost supusă în ultimele săptămâni, adolescenta a făcut primii pași pe holurile spitalului.

Tânăra în vârstă de 15 ani a ajuns de urgență în spital după accidentul de autocar din Pașcani. Ambele brațe i-au fost inițial amputate, însă în urma mai multor operații pe care le-a suferit acum are din nou brațe. Prima operație, în urma căreia medicii i-au replantat brațele, a durat nu mai puțin de 20 de ore.

După două săptămâni grele petrecute în spital, medicii au decis ca Alexia să meargă acasă fiindcă situația ei s-a îmbunătățit considerabil, iar acum este în afara oricărui pericol. Familia este în culmea fericirii ca vor putea petrece cu toții Revelionul împreună.

Citește și Minune în familia Alexiei chiar înainte de Anul Nou. Adolescenta cu aripile frânte a făcut primii pași în spital. „Se spune că omul sfinţeste locul!”

„A fost emoţionant şi am izbucnit în plâns atunci când fetiţa a făcut primii paşi. Ea va redeveni acea fetiţă care a fost tot timpul. Am început sărbătorile cu o dramă, o dramă foarte mare şi se pare că încheiem anul cu cea mai mare bucurie posibilă. Este incredibil, noi nu ne aşteptam să plecăm atât de repede acasă”, a declarat Valentina Tudose, mama Alexiei, potrivit Redacția.ro.

Alexia și familia ei au avut parte de un adevărat miracol de sărbători. „Dumnezeu i-a dat o a doua șansă”

Deși aflată într-o situație foarte dificilă și greu de acceptat, Alexia a fost în toată această perioadă cea care și-a încurajat constant familia că totul va fi bine. Mama copilei a povestit că abia aștepta fiecare operație fiindcă era convinsă că în acest fel cresc șansele ca ea să aibă din nou o viață normală.

„A fost șansa ei ca ambele brațe să-i fie salvate. În toată drama care s-a întâmplat acolo, Dumnezeu a avut grijă de ea, Dumnezeu i-a dat o a doua șansă, pentru că toate s-au derulat atât de rapid, totul a fost în favoarea ei. E ca un puzzle în care totul s-a potrivit perfect, fiecare a avut rolul lui, bine definit. Fiecare a acționat fix când a trebuit. E ca o minune, nouă așa ni se pare a fi, o minune.

Astfel de situații sunt extrem de rare, cele în care o persoană să aibă mâinile amputate și să poată fi ambele salvate. E o minune să ajungi la timp la spital și medicii să hotărască că vor salva ambele brațe, nu doar unul, iar operația să reușească. Nu putem să mulțumim suficient de mult. Astfel de medici ar trebui să fie cunoscuți la nivel național”, a mai spus Vali Tudose, mama fetei.

Citește și Mama Alexiei, adolescenta care și-a pierdut brațele în tragedia din Pașcani, dezvăluiri cutremurătoare: „E foarte pozitivă, abia așteaptă fiecare operație. Știe că așa e mai aproape de vindecare”

Medicii au venit și ei cu vești foarte bune, au spus că adolescenta își va putea folosi brațele în proporție de 85%, dar că e nevoie de un program susținut de recuperare și kinetoterapie-fizioterapie.

DailyBusiness
Ai planuri pentru luna octombrie? Meteorologii anunță cum va fi vremea în fiecare zi, toată luna
Spynews
Ce relație are acum Cătălin Botezatu cu copiii lui. Designerul și-a ținut familia privată: ”Asta e cel mai important”
Bzi.ro
Ia cei mai mulți bani pentru concertele de Crăciun! Andra nu mai este primul loc
Fanatik.ro
Stațiunea din România, cu cel mai pur aer din Europa, pe care o adorau părinții și bunicii noștri pe vremuri, a fost lăsată în ruine. Perla turismului românesc a ajuns de nerecunoscut astăzi
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru români. Crește de aproape 3 ori: „S-a mărit și se va mări din ce în ce mai mult”
Playtech.ro
Doamne cum arăta Anamaria Prodan înainte să-și micșoreze sânii!!! Imaginile secrete au SCĂPAT pe net
DailyBusiness
Hotărâre drastică pentru toți românii care stau la casă!
Adevarul
„Am mâncat sandvișuri uriașe cu creveți la aceeași masă cu KGB-ul” . Jens Stoltenberg a dezvăluit cum a încercat să recruteze un agent sovietic
wowbiz.ro
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Spynews
Ziua Educației 2024. Cele mai frumoase mesaje și felicitări pentru învățători și profesori
Spynews
Claudia Pătrășcanu i-a făcut o urare lui Gabi Bădălău de ziua lui de naștere: ”Nu aștept să mi se răspundă niciodată”. În ce relații este cu fostul soț
Evz.ro
Paste cu sos de post și măsline uscate. O idee de cină sățioasă
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
kanald.ro
Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?
Cancan.ro
Mario Fresh, primele declarații după despărțirea de Alexia Eram: 'A fost o decizie dificilă pentru amândoi!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adio, maestre! A murit actorul cu voce ca de înger: O zi pe care nu doream să o trăiesc
StirileBZI
Cei care cumpără de pe Temu sau Shein vor plăti taxe mai mari! Comanda trebiie să fie mai mare de 750 de lei!
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
stirilekanald.ro
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
substantial.ro
Decizia CCR privind candidatura Dianei Șoșoacă la prezidențiale: Toader explică motivațiile
MediaFlux
Se MODIFICĂ aceste PENSII! Casa de Pensii a EXPLICAT EXACT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
”Țara te vrea prost”: Sarmalele Reci – o trupă mai actuală ca oricând