Preşedintele Bulgariei s-a întâlnit cu cancelarul austriac Karl Nehammer la Viena

Protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europene reprezintă un angajament comun al tuturor statelor membre şi este esenţială pentru combaterea migraţiei ilegale - este concluzia comună la care au ajuns cancelarului Austriei, Karl Nehammer, şi preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, care s-au întâlnit duminică, în prima zi a anului, la Viena.
Filip Stan
01 ian. 2023, 20:55
Preşedintele Bulgariei s-a întâlnit cu cancelarul austriac Karl Nehammer la Viena

Preşedintele Bulgariei s-a întâlnit cu cancelarul austriac Karl Nehammer la Viena, în prima zi din 2023.

„Creşterea presiunii migratorii către Europa afectează toate ţările şi necesită o cooperare şi mai strânsă, precum şi un sprijin tehnic şi financiar specific. Nu este în interesul Europei ca mii de migranţi ilegali să traverseze teritoriul statelor membre ale UE, ceea ce reprezintă, de asemenea, o problemă gravă de securitate pentru Uniune”, a scris, pe Facebook, preşedintele Bulgariei, postând şi fotografii din timpul vizitei sale la Viena.

Citeşte şi: Austria prevestește o criză masivă în Uniunea Europeană: va dura 10 sau 15 ani

„Îi sunt recunoscător cancelarului federal austriac, Karl Nehammer, pentru că şi-a împărtăşit poziţia şi şi-a exprimat dorinţa de a aprofunda parteneriatul dintre Bulgaria şi Austria, precum şi pentru invitaţia de a participa la concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena în Sala de Aur a Musikverein”, a menţionat preşedintele Rumen Radev.

Citeşte şi: Răsturnare de situație privind aderarea României la Schengen. Austria pune o condiție esențială: ”Nimic nu va mai sta în calea extinderii spaţiului Schengen”

Din fotografiile postate, el apare că s-a întâlnit la Viena şi cu ministrul de externe al Austriei, Alexander Schallenberg, dar şi cu şeful diplomaţiei indiene, Subramaniam Jaishankar. La concertul de Anul Nou de la Musikverein Rumen Radev apare în compania preşedintelui Austriei, Alexander Van der Bellen.

Deplasarea preşedintelui Bulgariei la Viena şi discuţiile cu oficialii austrieci în chiar prima zi a anului vine în contextul în care Austria s-a opus în decembrie, la Consiliul JAI, intrării Bulgariei şi României în Schengen, pe motiv că nu ar fi protejate suficient graniţele externe ale UE. În plus, cancelarul austriac Karl Nehammer a venit ulterior la Consiliul European din decembrie cu propunerea de a fi construit un gard la frontiera Bulgariei cu Turcia.

Ulterior, într-un interviu, cancelarul Nehammer a explicat că vrea ca la frontiera externă a UE să fie construite garduri cu bani europeni pentru a pune frână migraţiei ilegale şi a nominalizat în acest sens Bulgaria, calculând deja că Bruxelles-ul ar trebui să deblocheze două miliarde de euro pentru gardul pe care Sofia ar trebui să şi-l ridice la graniţe.

După reuniunea lor din decembrie, liderii europeni au convenit să aibă într-un summit extraordinar în februarie, în care să se discute despre migraţie, dar nu este clar dacă subiectul Schengen va figura şi el din nou pe agendă. De la 1 ianuarie, preşedinţia Consiliului European a fost preluată de Suedia.

Pe de altă parte, Austria a lăsat să se înţeleagă că veto-ul său faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu este unul definitiv, ci şi-ar putea schimba avizul, dacă primeşte garanţiile necesare în legătură cu stoparea imigraţiei ilegale la frontierele sale. Viena – care şi-a dat, în schimb, acordul pentru aderarea Croaţiei la zona europeană de liberă circulaţie – susţine că în prezent Spaţiul Schengen nu funcţionează şi vrea să fie luate măsuri pentru a remedia această situaţie.

Presa din Austria şi o parte din clasa politică au condamnat poziţia Vienei de a se opune extinderii Schengen cu România şi Bulgaria şi au pus-o pe seama intereselor electorale ale partidului OeVP al cancelarului Karl Nehammer. Acesta are alegeri regionale în Austria Inferioară, la sfârşitul lunii ianuarie, şi este în pierdere de teren în faţa extremei dreapta, reprezentată de Partidul Libertăţii (FPOe), care are un discurs profund antiimigraţie. Conform sondajelor, partidul cancelarului austriac s-ar clasa abia pe locul al treilea în acest scrutin regional, fiind devansat de FPOe şi de social-democraţi (SPOe).

DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
Capital.ro
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Bosch anunță concedieri masive pe fondul dificultăților din industria auto germană
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili