Bărbatul de 36 de ani a fost găsit de polițiștii din Brașov, în prima zi a anului, adormit la volan, în timp ce se afla la semafor. Ceilalți participanți la trafic și-au dat seama că nu reacționa și au alertat Poliția.
Oamenii legii au constatat că șoferul consumase alcool înainte de a se urca la volan.
Citește și România s-a cutremurat în prima zi a Noului An. Unde au fost resimțite cele două seisme
Totul s-a întâmplat duminică, în dimineața zilei de 1 ianuarie, pe bulevardul Saturn din oraşul Braşov. În jurul orei 6:45, poliţiştii secţiei 5 Braşov au fost solicitaţi să intervină după ce un şofer a rămas cu maşina la un semafor. Ceilalţi participanţi la trafic au claxonat, însă au cerut ajutorul autorităţilor când au văzut că acesta nu reacţionează.
Bărbatul adormise la volan cu motorul pornit, în timp ce aştepta culoarea verde a semaforului electric. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele său a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.