Elevii revin la şcoală în condiţii de epidemie de gripă. Ce reguli trebuie respectate de luni. Structură an şcolar 2022-2023

Elevii revin la şcoală după cea mai lungă vacanţă de iarnă din ultimele două decenii, în condiţii speciale. Ministerul Educației a transmis o serie de obligații către inspectoratele școlare, dar și către conducerile școlilor, în contextul începerii școlii luni, 9 ianuarie, pe fondul evoluției cazurilor de gripă.
Filip Stan
09 ian. 2023, 06:00
Elevii revin la şcoală în condiţii de epidemie de gripă. Ce reguli trebuie respectate de luni. Structură an şcolar 2022-2023

Elevii revin la şcoală după vacanţa de iarnă. Școlile se vor redeschide în condiții normale și nu avem în vedere suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hibrid, potrivit unui anunț al Ministerului Educației. „Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educației, într-o conferință de presă comună de la sediul Ministerului Sănătății.

Ligia Deca a spus că „în acest moment nu suntem în situația în care să suspendăm cursurile în nicio şcoală” și că insistă pentru rolul de prevenție pe care școala îl poate avea în această perioadă epidemică. „Cu prevenție, cu triaj epidemiologic, eu sper ca procesul educațional să continue în mod normal, așa cum a continuat în fiecare an, chiar dacă a fost sau nu sezon de viroze respiratorii”, a mai declarat Deca.

La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că nu va fi declarată epidemie de gripă, ci „stare de alerta epidemică”, iar toate măsurile sunt la nivel de recomandare.

Ministerul Sănătății a transmis, printr-o instrucțiune, ce măsuri care se instituie la nivelul unităților de învățământ.

Astfel se va proceda la:

-realizarea triajului zilnic în colectivitățile școlare;

-informarea părinților sau aparținătorilor legali privind semnele și simptomele infecțiilor respiratorii;

-asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor;

-aerisirea periodică a încăperilor;

-respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință;

-recomandarea utilizării măștii de protecție de către cadrele didactice și, eventual, de către elevi și studenți.

Ministerul Educației: Recomandarea a fost ca accentul să fie pus pe prevenţie

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a încurajat vineri, în cadrul unei videoconferinţe, inspectorii şcolari generali să sprijine şcolile pentru a continua procesul educaţional în condiţii normale, să pună accent pe prevenţie şi să se consulte cu Ministerul Educaţiei în „situaţia excepţională” în care o unitate de învăţământ solicită suspendarea temporară a cursurilor.

Potrivit unui comunicat remis presei, Ministerul Educaţiei a transmis, din partea Institutului Naţional de Sănătate Publică, o serie de materiale informative cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii virusului gripal.

„Recomandarea a fost ca accentul să fie pus pe prevenţie, să existe o comunicare strânsă cu DSP-urile şi să se ţină cont de recomandările făcute de acestea”, afirmă sursa citată.

Totodată, precizează Ministerul Educaţiei, conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar au următoarele obligaţii:

-diseminarea către părinţii sau reprezentanţii legali ai elevilor/preşcolarilor/ antepreşcolarilor a informaţiilor cu privire la recunoaşterea simptomelor de gripă sau alte infecţii respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate, conform ghidului transmis de Ministerul Sănătăţii;

-realizarea triajului zilnic în colectivităţi şcolare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;

-asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecţia periodică a mâinilor şi suprafeţelor;

-efectuarea dezinfecţiei periodice a spaţiilor din şcoală;

-aerisirea periodică a încăperilor din şcoală;

-instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosinţă;

-recomandarea folosirii măştilor de protecţie sanitară, atât pentru personal, cât şi pentru elevi/preşcolari;

-informarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariţia simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicaţiilor terapeutice, izolării şi efectuării unor eventuale investigaţii suplimentare.

Avizul epidemiologic pentru elevi și copiii de grădiniță nu este necesar după vacanțe, potrivit legislației în vigoare

Actul normativ precizează explicit, în anexa 1, la Atribuțiile medicului școlar/medicului (după caz) din grădinițe, școli/licee, că „la revenirea preșcolarilor după vacanțe nu este necesară prezentarea avizului epidemiologic”. În anexa nr. 16 este scris că „La revenirea din vacanțe NU se va solicita preșcolarilor și elevilor aviz epidemiologic”.

Însă avizul epidemiologic este obligatoriu dacă elevul sau copilul lipsește de la școală sau grădiniță mai mult de 3 zile, potrivit ordinului comun citat. Prevederea apare în atribuțiile asistentului de la grădiniță sau şcoală – avizul epidemiologic este solicitat elevilor sau copiilor care lipsesc mai mult de 3 zile consecutiv: „Revenirea acestora în şcoală să fie condiționată de prezentarea avizului epidemiologic favorabil, eliberat de medicul de familie/medicul curant, pentru absențe ce depășesc 3 zile consecutiv”.

Vacanţe şcolare 2023. Elevii se întorc din vacanţa de iarnă pentru a intra în minivacanţă. În februarie, este programată vacanţa „de schi”!

Acest aviz este solicitat doar la înscrierea la grădinițe sau la şcoală, deci la intrarea pentru prima dată într-o comunitate educațională, nu la fiecare revenire a copilului.

Când este următoarea vacanță

Următoarea vacanţă, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, este programată în perioada 6 – 26 februarie 2023.

Pentru prima dată structura noului an şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe:

Modulul 1

– cursuri – de luni, 5 septembrie, până vineri, 21 octombrie

– vacanţă – de sâmbătă, 22 octombrie, până duminică, 30 octombrie;

Modulul 2

– cursuri – de luni, 31 octombrie, până joi, 22 decembrie

– vacanţă – de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

Modulul 3

– cursuri – de luni, 9 ianuarie, până vineri, 3 februarie, respectiv vineri, 10 februarie sau vineri, 17 februarie, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti

– vacanţă – o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6 – 26 februarie;

Modulul 4

– cursuri – de luni, 13 februarie, respectiv luni, 20 februarie, sau luni, 27 februarie, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, până joi, 6 aprilie

– vacanţă – de vineri, 7 aprilie, până marţi, 18 aprilie;

Modulul 5

– cursuri – de miercuri, 19 aprilie, până vineri, 16 iunie

– vacanţă – de sâmbătă, 17 iunie, până duminică, 3 septembrie.

În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă nu se organizează cursuri.

Programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri.

Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruirea practică.

Cum se deschid şcolile de luni. Anunţuri importante de la Ministerul Educaţiei pentru elevi, părinţi şi profesori

În situaţia suspendării cursurilor, conform regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare.

Totodată, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, cu avizul Ministerului Educaţiei, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin ordin.

Solicitarea de modificare a structurii anului şcolar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
Playtech.ro
O nouă sărbătoare legală în luna februarie. Alte zile libere ar putea fi însă eliminate
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Se construiește un TGV românesc. Trenuri rapide, cu 200 km/h
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Program STB de Paște 2025. Cum circulă autobuzele, troleibuzele și tramvaiele în noaptea de Înviere
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Exclusiv! Ioana Tufaru, prinsă că bea alcool și fumează în timp ce este gravidă! VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai