Cazul micuței Florentina a șocat o țară întreagă în urmă cu nouă ani, atunci când fetița a ajuns la Spitalul de Urgențe Vaslui. Cea care a dus-o a fost chiar mama ei, femeia hrănind-o doar cu ceai si pufuleți. Micuța s-a născut într-o familie săracă din comuna Pușcași, județul Vaslui.
În momentul în care au văzut-o, medicii au fost îngroziți, mai ales că era în comă, pe jumătate paralizată și avea greutatea unui bebeluș. Imediat ce au preluat-o, doctorii de la Vaslui au anunțat autoritățile, iar la scurt timp, părinții ei biologici au fost decăzuți din drepturi, potrivit vremeanoua.ro
Ulterior, Florentina a fost transferată la Clinica de Gastroenterologie a Spitalului de Copii Iasi, acolo unde medicii au reușit să facă minuni. După ce a primit îngrijiri de specialitate timp de șase luni, copila și-a revenit, a început să ia în greutate, dar și să vorbească.
Atunci când starea ei de sănătate s-a îmbunătățit, fetița ar fi trebuit să fie externată și să fie trimisă într-un centru de plasament pentru copii cu nevoi speciale din Bârlad, însă medicii din Iași nu au fost de acord. Un medic cu suflet mare care a îngrijit-o pe Florentina a decis să o salveze și să o adopte. Astfel, Florentina a ajuns în plasament de urgență în familia doctorului care i-a devenit părinte. Procesul de adopție a fost unul complicat, deoarece timp de aproximativ doi ani, tatăl biologic al fetei nu a fost de acord cu acest lucru.
„Flori este acum o mică domnișoară. Pentru toate clipele grele prin care a trecut, soarta a răsplătit-o cu o familie de la care primește doar iubire. Micuța care obișnuia să-mi spună tată este acum un copil frumos, vesel, inteligent si energic”, a declarat bărbatul.
Câțiva ani mai târziu, Florentina și-a aflat povestea primilor ani de viață. Tată ei adoptiv i-a povestit momentele cumplite prin care a trecut, deoarece nu dorit să aibă un șoc în momentul în care ar putea vedea pe internet fotografii cu ea din acea perioadă.
Când a aflat cum a ajuns din cauza femeii care i-a dat viață, micuța a început să plângă atunci când s-a văzut în fotografii, dar s-a liniștit apoi.
„A început să plângã destul de tare, dar am luat-o în brate și am ieșit cu ea în oraș”, a povestit la acel moment, tatăl adoptiv al Florentinei.