Lovitură grea pentru Fane Văncică, la început de an! Cami Niță, cunoscut în lumea interlopă sub numele de Fane Văncică, a primit o lovitură grea la începutul acestui an, din partea judecătorilor.
Recent, interlopul a solicitat înlocuirea arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu însă, Judecătoria Sectorului 1 a respins cererea pe care a catalogat-o drept nefondată, iar judecătorii de la Tribunalul București au menținut această hotărâre.
„Respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Niță Cami împotriva încheierii de şedinţă din 23.12.2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă”, se arată în hotărârea instanțelor de judecată.
Și cum un necaz nu vine niciodată singur, Fane Văncică a mai primit o veste proastă.
În viitorul apropiat, interlopul se va trezi cu toate conturile blocate și asta din cauză că magistrații au admis cererea unei companii de telefonie mobilă de a-l executa silit.
Se pare că interlopul a fost dat în judecată de compania de telefonie mobilă din cauza neachitării unor datorii pe care le avea față de aceasta, iar până când creditorii nu își vor recupera banii datorați conturile lui Fane vor rămâne blocate.
„Admite cererea de încuviinţare a executării silite. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu. Fără cale de atac”, a decis instanța.
Fane Vancică a ajuns în spatele gratiilor în luna septembrie 2022, după ce a postat pe rețelele de socializare un filmuleț în care apare în timp ce își bătea amanta.
În imaginile respective se vede cum interlopul o lovește pe biata femeie cu picioarele în cap.
La scurt timp după incident, interlopul a susținut că a fost vorba despre un incident minor și că nu i se pare nimic ieșit din comun, în condițiile în care „toți bărbații își bat femeile”.
Imaginile respective au ajuns și în atenția autorităților care imediat s-au autosesizat și au dispus arestarea interlopului. Polițiștii l-au prins pe Văncică pe Aeroportul Otopeni, în timp ce ar fi încercat să fugă din România.
„Cu privire la imaginile apărute în spațiul public, în care un bărbat lovește o femeie, Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele: Încă din cursul zilei de ieri, 29 august 2022, polițiștii Secției 16 s-au sesizat din oficiu și au demarat verificările în vederea depistării persoanelor implicate și stabilirii condițiilor în care a avut loc evenimentul. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4″, a precizat poliția, în urmă cu jumătate de an.
Citește și Fane Văncică, interlopul care și-a umilit și bătut amanta cu bestialitate, a fost arestat VIDEO