Austria, creștere record a veniturilor. Cu cât s-au mărit salariile în ianuarie 2023

Datorită inflației record, Austria a înregistrat creșteri ale indemnizațiilor, în prima lună a acestui an, pe mai multe sectoare.
Alina Costache
16 ian. 2023, 11:15
Austria, creștere record a veniturilor. Cu cât s-au mărit salariile în ianuarie 2023
Cresc salariile în Austria!

Angajații din Austria din sectoarele majore vor primi cu cel puțin șaăte procente mai mult la salariu. Motivul este chiar inflația alimentată de alte crize care va fi de 6,5%, potrivit WIFO (Institutul Austriac de Cercetări Economice). Și pentru pensionari există un plus.

Funcționarii publici și personalul din administrația publică federală vor avea salarii mai mari cu un procent cuprins între 7,15 și 9,41%. Creșterea este, în medie, de 7,32%, lucru care se aplică și indemnizațiilor. Au fost majorate și salariile de bază pentru angajații din serviciile publice. Salariul minim va ajunge la 2.236 de euro brut. Indemnizația de ucenicie va fi majorată la 1.050 de euro pe lună, treptat, până în 2024.

Ce salarii vor primii angajații din Austria

Retail

Angajații din domeniul comerțului vor primi cu 7% mai mult sau cel puțin 145 de euro (cu aproximativ 7,2% mai mult) brut în plus, lunar.

Salariul de pornire crește de la 1.800 de euro la 1.945 de euro. Ucenicii vor primi în primul an 800 de euro, în al doilea an 1.025 de euro, în al treilea 1.300 de euro, iar în al patrulea 1.350 de euro, potrivit ziarulromanesc.at.

Citește și: Antreprenorii români se ridică: Frații Pavăl au cumpărat toate clădirile unui gigant din Austria, care a fost nevoit să-și închidă afacerile. Tranzacție record

Industria metalurgică

În industria metalurgică, va avea loc o creștere medie a salariilor de 7,44%, cu o majorare de 5,4% și o plată lunară de 75 de euro în plus. Creșterea reală va fi cuprinsă între 8 și 8,9%, în funcție de grupa de salarizare. Salariul minim crește la 2.236 euro brut. Ucenicii vor primi treptat până la 1.050 de euro pe lună în primul al de ucenicie, până în 2024.

Domeniul feroviar

Angajații din acest domeniu vor avea parte de o creștere importantă a salariilor. Cei ce fac obiectivul  obiectul unor contracte de prestări servicii vor primi o majorare de 8% sau cel puțin 480 de euro în plus pe lună.

Cresc pensiile în Austria

Pensiile se vor majora cu un procent cuprins între 5,8 și 10,2% în 2023. Toate pensiile vor fi majorate cu 5,8%. Va exista o gradație socială prin intermediul unei plăți directe fără taxe și impozite, care va fi plătită în luna martie.

Citește și: Scumpiri tot mai mari în Croația după trecerea la moneda euro. Cât au ajuns să coste produsele de bază

Pentru o pensie brută de 2.000 de euro, plata directă se ridică la 30%, plafonată la maxim 500 de euro. Până la 2.500 de euro brut, se aplică o regulă de gradație. Pentru pensiile care depășesc baza maximă de contribuție de 5.670 de euro, a fost stabilită suma forfetară de 329 de euro.

Cei ce beneficiază de indemnizații compensatorii vor primi lunar suma forfetară de 20 de euro, pe lângă plata directă și cele 5,8 procente. Rata orientativă a indemnizației compensatorii crește de la 1.110 euro la 1.130 euro.

DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Zodiac chinezesc pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Singura zodie favorizată, noroc, bogății, relații noi și multe oportunități pentru ea
Capital.ro
Marele prezentator al României s-a stins subit. Toți românii l-au iubit. Ne va lipsi mereu!
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Adevarul
Maia Morgenstern, jignită în Teatrul Evreiesc de Stat, unde a jucat 45 de ani: „Ce caută asta în teatru?/E prea mult. E oribil”
wowbiz.ro
Cătălin Botezatu a văzut cum este tratată Monica Gabor de Mr Pink și acum rupe tăcerea
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Divorțul care a șocat pe toată lumea. Ce s-a întâmplat, de fapt
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Ion a murit în Italia, fără ca familia să știe. Anunțul disperat, postat pe o rețea socială pentru repatrierea lui: „Nu știm cum să dăm de familia lui”
Cancan.ro
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu va da interdicție în România: Voi interzice din primul minut!
StirileBZI
Se înlocuiesc permisele de conducere vechi! Ordinul de la UE este pentru toate țările!
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Imagini cu inscripții legionare pe podul Basarab din București, investigate de Poliția Capitalei
MediaFlux
RUSIA, RĂZBOI TOTAL cu UE! DEZVĂLUIRI FĂRĂ PRECEDENT!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Luna decisivă. Sunt așteptate ofertele pentru două autostrăzi cu impact major în România. Investițiile depășesc 5 miliarde de euro!