„Acest gest nu poate fi scuzat de nimic. Resping categoric astfel de manifestări iresponsabile şi inacceptabile pentru o societate care doreşte să promoveze şi să trăiască în valorile europene ale toleranţei, ale prieteniei şi inclusivităţii. Sper ca dincolo de sancţiunile sportive, Jandarmeria să-i identifice pe cei care au înţeles să-şi susţină echipa în acest mod reprobabil şi să aplice legea cu maximă rigoare”, afirmă Ponta, citat într-un comunicat al Guvernului.
În comunicat se mai arată că primul-ministru subliniază faptul că astfel de gesturi sunt respinse de societatea românească, ele reprezentând excese ale unor persoane cantonate într-o serie de stereotipuri şi prejudecăţi ce trebuie combătute cu fermitate în spaţiul public.
„Manifestări de acest gen nu îşi au locul în nicio societate europeană a secolului XXI şi cu atât mai puţin într-o arenă sportivă”, se afirmă în comunicat.
Guvernul încheie comunicatul cerând respect pentru însemnele naţionale ale oricărui stat, precum şi respectarea simbolurilor naţionale ale statului român.
Un suporter rapidist a incendiat, luni, în timpul partidei CFR Cluj – Rapid (scor 0-0), în sectorul rezervat galeriei oaspete, un drapel al Ungariei.
În urma acestui incident, FC Rapid a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a LPF cu disputarea unui meci fără spectatori şi o penalitate sportivă de 30.000 de lei. De asemenea, clubul organizator, CFR Cluj, a primit o penalitate sportivă de 10.000 de lei.
Formaţia Rapid va disputa fără spectatori meciul de pe teren propriu cu echipa Pandurii Târgu Jiu din etapa a XXIV-a a Ligii I.