O nouă minivacanță de patru zile pentru elevi și profesori în ianuarie. De sâmbătă, 21 ianuarie, până marți, 24 ianuarie, inclusiv, școlile vor fi închise, iar elevii și profesorii vor fi într-o minivacanță.
Elevii vor reveni în bănci în 25 ianuarie pentru a continua modulul 3 de studiu.
Potrivit unei Hotărârii de Guvern aprobate pe 28 decembrie 2022 privind acordarea de zile libere legale, altele decât cele de sărbătoare legală pentru 2023, ziua de 23 ianuarie trebuie recuperată până în data de 28 februarie.
Citește și: Când nu se fac nunți în 2023 și când începe postul Paștelui
O premieră în anul școlar 2022 – 2023 este vacanța mobilă din februarie. Anul acesta, fiecare judeţ a decis independent săptămâna de vacanţă dintre modulele 3 şi 4. Au avut de ales o vacanţă de o săptămână în perioada 6 – 26 februarie.
Primii care vor lua vacanță sunt elevii din Ilfov și Suceava, in intervalul 6 – 10 februarie 2023.
Zece județe au decis ca elevii să fie în vacanță în a treia săptămână din februarie, respectiv 13 – 17 februarie. Cele zece județe sunt Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman, Prahova.
În cele mai multe județe, 30 la număr, vacanța mobilă din februarie 2023 va fi în a patra săptămână din februarie, respectiv 20 – 26 februarie 2023. Elevii din București vor lua următoarea vacanță tot în perioada 20 – 26 februarie 2023.
După vacanța diferențiată din februarie, elevii revin la cursuri pentru modulul 4, care se încheie joi, 6 aprilie 2023.
Pe 7 aprilie, elevii intră iar în vacanță, vacanța de Paște, până pe 18 aprilie 2023.
Ultimul modul al anului școlar 2022 – 2023 ține din 19 aprilie 2023 până vineri, 16 iunie 2023. Vacanța mare începe din 17 iunie 2023.