Prognoza-şoc, temperaturi anormale în plină iarnă. Şefa meteorologilor anunţă când vom avea zăpadă în sudul ţării

Vremea se schimbă radical în România, după temperaturile de vară de astăzi. "Va fi zăpadă în multe zone ale țării, dar nu în luna ianuarie!".
Filip Stan
19 ian. 2023, 09:19
Prognoza-şoc, temperaturi anormale în plină iarnă. Şefa meteorologilor anunţă când vom avea zăpadă în sudul ţării

Prognoza meteo. A fost cea mai caldă zi de ianuarie din istorie, iar vremea nu pare să se schimbe substanţial în partea de sud a României. Elena Mateescu, directorul general al ANM, a spus cum va fi vremea în perioada următoare.

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie,  a explicat care este situația atmosferică în România și care sunt previziunile meteorologice pentru perioada următoare: „La Turnu Măgurele, am înregistrat 22,4 grade Celsius, recordul absolut al lunii ianuarie, față de 7 ianuarie 2001 când, la Oravița, am înregistrat 21,2 grade Celsius. De altfel, la foarte multe stații meteorologice din sud, sud-est și est al țării, ziua de astăzi se va consemna ca un record al celei mai călduroase zile de 18 ianuarie de când se fac măsurători, pentru că valorile mai mari de 20 de grade depășesc recordurile anterioare. Și joi se vor atinge 19-20 de grade și vor reprezenta recorduri ale unei zile de 19 ianuarie. De asemenea, în dimineața zilei de 18 ianuarie 2023, la 116 stații meteorologice am înregistrat cele mai ridicate temperaturi minime pentru această zi de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră“, a spus Elena Mateescu.

Temperaturi record în Capitală! Cea mai călduroasă zi din luna ianuarie din ultimii 22 de ani

Prognoza meteo. Elena Mateescu anunţă când vine zăpada

„Cel puțin până la finalul lunii ianuarie, până când vom avea temperaturi cu 15 grade mai mari decât normalul acestei perioade, există o probabilitate redusă ca în zonele joase de relief, în sud, să avem un strat consistent de zăpadă“, a mai spus Elena Mateescu.

În timp ce în sudul țării au fost înregistrate peste 20 de grade Celsius, la munte a fost viscol. Directorul ANM a explicat acest fenomen: „Există un contrast termic semnificativ și tocmai acest contrast determină intensificările de vânt foarte mari înregistrate în ultimele 24 de ore, acolo unde a existat o avertizare meteorologică de cod roșu pentru valori ale vitezei vântului de peste 120-140 km/h și care s-au și consemnat. În continuare vor fi valori de peste 100-110 km/h la altitudini mai mari de 1.800 de metri în Carpații Meridionali.

În restul zonelor din Meridionali, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, vor fi, de asemenea, viteze ale vântului de 80-90 km/h, unde va fi viscol, pentru că stratul de zăpadă este unul consistent. În plus vor fi consemnate și precipitații mixte.

Avem un ianuarie cu un debut cu fenomene meteorologice extreme specifice sezonului de iarnă în zona montană și temperaturi foarte ridicate în zonele mai joase, care nu fac decât să determine un avans fenologic semnificativ pentru agricultură“, a conchis, la Antena 3, Elena Mateescu, directorul ANM.

 

Prognoza meteo. ANM: 2022 a fost al treilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din România, după 2019 şi 2020/ Temperatura medie a fost de 11.77 grade Celsius

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat că 2022 a fost al treilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din România, după 2019 şi 2020, iar temperatura medie a fost de 11.77 grade Celsius.

“Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, anul 2022 a fost al treilea  cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din România, temperatura medie anuală fiind de 11.77 grade Celsius, iar abaterea termică de 1.55 de grade Celsius faţă de media perioadei 1981-2010. Cei mai călduroşi 5 ani din perioada 1900-2022 sunt: 2019, 2020, 2022, 2015 şi 2007, iar intervalul 2012-2022 reprezintă perioada de 11 ani consecutivi cea mai călduroasă, fapt care confimă în mod evident tendinţa de creştere a temperaturii aerului şi în ţara noastră”, a transmis Ministerul Mediului, marţi, printr-un comunicat.

Ministrul Mediului a subliniat că aceste schimbări climatice afectează întreaga planetă.  „Această statistică demonstrează ceea ce simţim cu toţii de foarte mulţi ani, că schimbările climatice ameninţă şi afectează întreaga planetă, nu mai putem vorbi de o problemă locală sau de o problemă naţională. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor are la dispoziţie resursele necesare pentru a lupta împotriva acestor schimbări climatice:avem, prin componenta Păduri şi protecţia biodiversităţii, din PNRR, un buget  total de 1,173 miliarde de euroşi ambiţia noastrăeste să creştem suprafaţa împădurită cu aceşti bani. Totodată, pădurile sunt cele mai reziliente la efectele schimbărilor climatice, pot lupta cel mai bine cu aceste manifestări ale vremii şi contribuie la reglarea climei. Toamna trecută am adoptat Strategia Forestieră Naţională care stabileşte norme obligatorii pentru împădurire şi reîmpădurire, păduri şi suprafeţe cu vegetaţie forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice. De asemenea, proprietarii de păduri şi terenuri sunt încurajaţi şi stimulaţi acum pentru ca suprafeţele pe care le deţin să fie conservate şi valorificate la adevăratul lor potential, aceştia primesc 456 de euro/an/ha timp de 20 de ani pentru transformarea acestor terenuri în păduri. Prima de sechestrare forestieră este o măsură prin care stimulăm  transformarea cât mai multor terenuri din România în viitoare păduri”, a declarat ministrul Barna Tanczos.

Viața la minus 50 de grade. Cum trăiesc cei 250.000 de locuitori ai celui mai rece oraș din lume: ”Îmbrăcați-vă călduros, în straturi, ca o varză!”
Astfel, perioada 1991-2020, considerată perioadă climatică actuală de referinţă conform recomandărilor Organizaţiei Meteorologice Mondiale, înregistrează o creştere cu 0.5 gradeC la nivelul temperaturii medii multianuale anuale a aerului în România, faţă de perioada anterioară 1981-2010, a mai precizat Ministerul Mediului.
“La nivel decenial, cele mai mari creşteri ale temperaturii medii a aerului sunt în ultimele 2 decenii (2001-2010 şi 2011-2020), în ultimii 20 de ani înregistrându-se de altfel, frecvent recorduri termice zilnice, lunare, sezoniere şi anuale, fiecare dintre acestea doborând recordurile înregistrate anterior. De asemenea, anul 2022 a înregistrat în 9 luni, abateri termice lunare pozitive, cele mai mari, în ordine descrescătoare fiind în lunile februarie şi decembrie/+3.1 grade Celsius, urmate de noiembrie / +2.6 grade Celsius, august/ +2.0grade Celsius, iunie/ +1.8 grade C, iulie/ +1.7 grade C, octombrie/ +1.6 grade C, ianuarie/ +1.3 grade C si mai/ +0.4 grade C. Decembrie 2022 a fost a-III-a cea mai călduroasă lună decembrie din 1961 şi până în prezent”, se mai arată în comunicatul de presă.

Sursa citată menţionează că în vara 2022 a fost emis cel de al doilea cel mai timpuriu cod roşu de caniculă în ţara noastră, în  intervalul 30 iunie -1 iulie, pentru zonele joase din judeţele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureş şi Bistriţa Năsăud din vestul şi nord-vestul ţării.
Cea mai mare valoare a temperaturii maxime a aerului a fost de 39.8 grade Celsius şi s-a înregistrat la Săcuieni (jud. Bihor) în data de 1 iulie 2022. La Bucureşti, cea mai mare valoare a fost de 36.2 grade Celsius şi s-a înregistrat în data de 30 iunie 2022 la staţia meteo Bucureşti-Filaret. De asemenea, în data de 30 Iulie 2022, a fost emis primul cod roşu de instabilitate atmosferică accentuată şi vânt puternic, valabil pentru orele 15:00-20:00, pentru 4 judeţe din vestul ţării: Caras-Severin, Timiş, Arad şi Bihor.

“În anul agricol 2021- 2022, respectiv intervalul 1 septembrie 2021 – 31 august 2022, s-au înregistrat  9 luni secetoase, cantităţile medii de precipitaţii fiind între 44-45% (martie şi iunie 2022) până la 52 – 89% (septembrie, octombrie şi noiembrie 2021, ianuarie, februarie, mai şi iulie 2022) din normele climatologice lunare. Cantitatea medie anuală de precitaţii a fost de 528,9 l/mp, cele mai mici valori anuale (sub 450 l/mp ceea ce semnifică un regim pluviometric secetos şi excesiv secetos) în Moldova, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, Banat, Crişana şi în  centrul Transilvaniei”, a mai anunţat Ministerul Mediului.

Acesta a precizat că distribuţia cantităţilor sezoniere de precipitaţii în anul agricol 2021-2022 arată faptul că, acestea s-au situat sub mediile climatologice în sezonul de toamnă, primăvară şi vară, exceptând iarna 2021-2022 când luna decembrie 2021 a înregistrat valori peste normă, dar care nu au putut compensa seceta instalată încă din toamna 2021 şi care a continuat şi în primăvara şi vara 2022.
“Vara 2022 a fost a treia vară cea mai caldă din 1961-prezent, cu o abatere termică pozitivă de 2.0C faţă de media sezonului, temperaturile ridicate asociate cu insuficienţa precipitaţiilor accentuând starea de secetă pedologică la nivelul zonelor de interes agricol. Totodată, seceta pedologică din anul agricol 2021-2022 a fost de lungă durată, în accentuare de la o lună la alta şi în extindere progresivă în toate zonele agricole din România”, mai precizează comunicatul. În anul 2022 au fost emise în total 130 alerte meteo generale, din care 5 de cod roşu, iar avertizările nowcasting au fost într-un număr total de 2997, din care 95 de cod roşu.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alina Bădic anunță ce se întâmplă cu zodiile pe final de an. Este important să faci asta pentru a avea noroc și bunăstare
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Încoronarea Regelui Charles al III-lea a costat 72 de milioane de lire sterline
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni