„Mă tem mai mult că ajung la Palatul Cotroceni, decât că nu ajung, pentru că a ajunge la Palatul Cotroceni într-o ţară ca România acum şi în următorii ani este o responsabilitate enormă. Este o ţară extrem de lipsită de orice factor coagulant, este o ţară în care cei mai mulţi cetăţeni nu mai au încredere nici în ei înşişi, în ţara lor, nici în instituţii şi responsabilii acestei ţări, este o ţară care, din păcate, este uşor legată de mâini şi picioare, nu de alţii, ci de ea însăşi chiar în peisajul internaţional, în UE. Este o ţară pusă în defensivă”, a afirmat Antonescu, la TVR1, în contextul sondajului INSCOP, pe care l-a catalogat „atipic”.
El a spus că în ceea ce priveşte interimatul pe care l-a avut la Cotroceni, ar face tot ce a făcut în acea perioadă.
„Aş face tot ce am făcut. Tot, la centimetru. Poate că aş insista mai mult pe lângă alţii să facă altceva decât ce au făcut. (…) Nu este relevantă pentru un mandat întreg, dar ca experienţă personală am văzut ce se poate uneori ascunde în spatele diplomaţiei sau principiilor”, a arătat preşedintele liberalilor.
Antonescu a precizat că în perioada interimatului său la Cotroceni nu a ştiut de cărţile de vizită inscripţionate cu ‘preşedinte interimar’, arătând că acestea au fost făcute de către consilieri deoarece avea întâlniri foarte dese cu oficiali.
Datele unui sondaj INSCOP, realizat în intervalul 21-28 februarie, relevă că preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, ar câştiga cu 59% alegerile prezidenţiale dacă ar intra într-o competiţie cu preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, însă ar fi învins de liderul Partidului Social Democrat, Victor Ponta, creditat cu 60% din voturi, într-o finală prezidenţială.