Cristina Bălan a adus pe lume la sfârșitul lunii decembrie o fetiță perfect sănătoasă căreia i-a pus numele Nadeea Sofia. Artista a făcut dezvăluri despre noul membru al familiei într-un interviu pentru emisiunea „La Măruță”.
„A fost neașteptat deși am avut o presimțire ca va veni puțin mai devreme decât era preconizat. A venit la termen, aveam 38 de săptămâni și 3 zile.
Ea a avut 3 kilograme la naștere și 50 de cm. Iar băieții, noi le-am tot explicat pe parcursul sarcinii că bebe este în burtică la mami, dar în curând va ieși. O pupă, o mângâie și, mai mult, au început să ne asiste, când o schimbăm, îmi aduc toate cele necesare și se implică. Mi se pare fascinant. Și-au intrat în rolul de frați mai mari”, a declarat Cristina Bălan.
Citește și: De ce s-au despărțit, de fapt, Liviu Vârciu și Adelina Pestrițu. Cei doi au fost căsătoriți
Cântăreața spune că se simte bine, chiar dacă nu reușește să se odihnească suficient.
„Recuperarea mea a mers foarte ușor, fiind o naștere naturală. Așa a fost și prima oară. Lucrurile sunt într-o fază din asta în care îmi pierd și gândul pentru că sunt nedormită de niște săptămâni. Așa este și normal, bebelușii să nu doarmă toată noaptea.
Eu alăptez la cerere și sunt foarte pasionată de treaba asta. Toată noaptea am câte două ore, cel mult, de somn legate”, a adăugat ea.
Chiar dacă gemenii au sindromul Down, aceasta s-a bazat pe instinct și nu s-a temut să rămână din nou însărcinată.
„Sunt și un om care se bazează foarte mult pe instinct. Și așa am simțit, a fost sentimentul meu că de data aceasta voi avea o sarcină cu totul diferită și unică, în sensul de un singur copil, pentru că prima oară m-am trezit cu surpriza să fie doi. Așa a și fost, a fost sarcină extraordinar de ușoară, având și o vârstă…Sunt tânără, dar nu atât de tânără. Nu m-am așteptat să fie atât de simplu și cu toate astea am simțit ca va fi și așa am fost. Contează și planul mental și emoțional.
A fost o bucurie la unison. Parcă toată lumea se vorbise că mai așteptăm un copil. Nu știu de ce și nu știu cum. Deși nici acest copil nu a fost unul planificat în modul acela pe calendar. A fost o surpriză foarte plăcută și frumoasă și în continuare este o fetiță deosebită”, a povestit Cristina Bălan.
La cea de-a doua sarcină, a făcut investigații genetice pentru a fi sigură că fiica sa nu se va naște cu nevoi speciale.
„O singură investigație a fost necesară. Un test genetic pe care l-am făcut în mediul privat și care a și costat destul de mult, care are o acuratețe foarte mare, este din seria teste NIPT. Este un test noninvaziv, nu am vrut să-mi risc sarcina și a fost o alegere foarte, foarte bună. Ni s-a luat o greutate de pe umeri.
Nu de alta, dar nu ne permiteam să mai avem încă un copil cu nevoi speciale, având în vedere că avem doi care necesită toată atenția și multe terapii și așa mai departe. Noi am zis că suntem responsabili de data asta. Am făcut această investigație, a venit rezultatul destul de rapid. Eram în săptămâna 14 de sarcină. Am aflat și sexul copilului, moment în care eram în delir”, a mai spus Cristina.