E o veste tristă, care i-a șocat pe toți angajații Primăriei Hunedoara, dar și pe apropiații lui Cătălin Florin Olar. Viceprimarul de 47 de ani a murit Spitalul Județean de Urgență din Timișoara. A ajuns la spital cu o zi în urmă din cauza unor probleme medicale care s-au agravat.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, medicii nu au putut să-l mai salveze pe viceprimarul Hunedoarei.
Reprezentanții Primăriei Hunedoarei au transmis un mesaj de condoleanțe pe pagina de Facebook a instituției.
„Am pierdut un coleg, un prieten, un om bun: Cătălin – Florin Olar. Cu adâncă durere, suntem nevoiţi să anunţăm dispariţia prematură din lumea noastră a viceprimarului municipiului Hunedoara, Cătălin – Florin Olar. Pentru întreaga echipă a Primăriei municipiului Hunedoara a fost mai mult un coleg decât un şef, dispus mereu să ajute la bunul mers al activităţilor instituţiei. Ne este greu să vorbim despre el la trecut”, a transmis Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.
Trupul neînsufleţit al lui Cătălin Florin Olar va fi depus la biserica „Sfântul Nicolae” din Hunedoara. Persoanele care doresc să îşi ia un ultim rămas-bun de la el o vor putea face duminică, începând cu ora 14.00, şi luni, începând cu ora 17.00. Înmormântarea va avea loc marţi, 31 ianuarie, de la ora 13.00.
Cătălin Florin Olar era jurist și membru al Barolului de Avocatură din Hunedoara. A aboslvit și Facultatea de Teologie, iar în 2016 a devenit consilier local reprezentând Partidul Social Democrat. Un an mai târziu a demisionat din Consiliul Local, pentru a fi numit director al Casei Județene de Pensii Hunedoara.
Angajații de la Casa de Pensii spun că Olar era apreciat la locul de muncă, pentru că se străduia să îi ajute pe cei care aveau nevoie de serviciile instituției. Potrivit acestora, aproape săptămânal, se deplasa în zona Bradului și în Valea Jiului, pentru a primi în audiențe pentru localnicii cărora le era mai greu să ajungă la Deva. La alegerile locale din toamna anului 2020, Cătălin Olar a fost ales consilier local pe listele PSD. Tot atunci a devenit viceprimarul Hunedoarei, funcție pe care a deținut-o până în prezent.