Guvernul a decis majorarea sporurilor cu 10-50%. Care este condiţia OBLIGATORIE pentru a primi leafă majorată

O parte a aleșilor locali ar putea beneficia în curând de un spor cuprins între 10% și 50% pentru munca pe proiecte cu finanțare externă, potrivit unui proiect publicat recent în dezbatere publică de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Alina Costache
31 ian. 2023, 11:03
Guvernul a decis majorarea sporurilor cu 10-50%. Care este condiţia OBLIGATORIE pentru a primi leafă majorată

Guvernul pune condiţii pentru lefurile majorate ale aleşilor locali. Primarii și președinții de consilii județene vor fi evaluați în funcție de criterii naționale, dar în principal în funcție de câte proiecte gestionează într-un an. Pentru un singur proiect, majorarea e de 15%, pentru două – 20%, în timp ce pentru trei sau mai multe 25%, la care se adaugă și partea fixă de 25%. Până acum, spor de până la 50% aveau doar funcționarii publici care lucrează la proiectele cu fonduri europene și sunt evaluați buni sau foarte buni.

De asemenea, instituțiile și/sau autoritățile publice beneficiare ale proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile sau fonduri aferente Mecanismului de redresare şi rezilienţă pot înființa posturi pentru implementarea proiectelor în afara organigramei, peste numărul maxim de posturi aprobat al instituției/autorității publice, în limita posturilor aprobate prin contractului/acordului/ordinului de finanțare semnat de către instituția beneficiară cu autoritatea finanțatoare.

Sunt însă și câteva condiții: nu există suficient personal, conducătorul instituției a aprobat suplimentarea, este un proiect care justifică augmentarea numărului de posturi, iar finanțarea e asigurată de banii din acest nou proiect.

În luna decembrie 2022, Guvernul a adoptat o hotărâre care prevedea că bugetarii din instituțiile centrale care se ocupă cu finanțare externă primesc din start sporul de 50%, până la prima evaluare, fără a fi indicată și o perioadă de timp pentru realizarea evaluării interne. După o evaluarea negativă, sporul ar urma să scadă la 25%.

Salarii de peste 1.000 de euro în România. Noua meserie pe care românii și străinii o caută tot mai des în ultima perioadă

Primarii sau alți aleși locali pot primi sporuri de până la 50% dacă lucrează cu fonduri europene sau accesează fonduri prin PNRR. Aceste proiecte trebuie să fie pentru infrastructură educațională sau de transport și are în vedere creșterea capacității administrative, ne-au precizat surse guvernamentale.

Guvernul va adopta o modificare la art. 16 din Legea-cadru nr.153/2017, prin intermediul căreia vor crește sporurile viceprimarilor și vicepreședinților de Consilii Județene care semnează contracte pe fonduri europene. Măsura Guvernului vine în contextul în care autoritățile locale s-au plâns de salariile prea mici, dar și ca un impuls către cei care operează cu fonduri europene.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat luni, într-o intervenţie la Digi24, că ministerul său a propus majorarea sporurilor primarilor şi viceprimarilor care semnează contracte pe fonduri europene, la 50%,, el precizând că a socotit că este nevoie de această uniformizare a procentului, ca să stimuleze autorităţile locale în atragerea de bani europeni, ţinând cont că sunt peste 80 de miliarde de euro pe care trebuie să îi absorbim.

”Noi, Ministerul Fondurilor Europene am avut această iniţiativă, pentru că era nefiresc ca subordonaţii care lucrează în structurile ce implementează fonduri europene să aibă 50% sporul din fonduri iar cei care îşi asumă întreaga responsabilitate şi gestionează proiectele europene, să aibă 25%, aceştia fiind primarii şi preşedinţii de CJ”, a spus ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene.

Guvernul a decis: Spor de până la 50% pentru echipele de proiecte finanțate din fonduri nerambursabile

Astfel, potrivit proiectului de hotărâre de guvern, echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și pentru implementarea proiectelor finanțate prin Mecanismul de redresare şi reziliență, pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea în aceste condiţii, beneficiază de o majorare a salariilor de bază, sau indemnizaţiilor de încadrare, cu până la 50%, în funcție de timpul efectiv lucrat lunar pentru activitățile proiectului.

Persoanele care muncesc până la 20 de ore vor primi o majorare salarială de 10%, în timp ce, la polul opus, cele care muncesc peste 80 de ore pentru un proiect sau mai multe, 50%.

Mai precis, situația este următoarea:

  • a) până la 20 ore se acordă o majorare salarială de 10%;
  • b) între 21-40 ore se acordă o majorare salarială de 20%;
  • c) între 41-60 ore se acordă o majorare salarială de 30%;
  • d) între 61- 80 ore se acordă o majorare salarială de 40%;
  • e) peste 80 ore se acordă o majorare salarială de 50%.

În primele 5 zile ale fiecărei luni calendaristice, în funcţie de numărul de ore efectiv lucrate în luna anterioară, conform pontajului lunar semnat de coordonatorul de proiect/managerul de proiect/şeful de proiect, se stabileşte procentul de majorare salarială acordat pentru activitatea desfăşurată în luna anterioară ca membru al „echipei de proiect”.

Nota de fundamentare a proiectului poate fi consultată aici. 

NF-OG

DailyBusiness
ATENȚIE, UE! Un acord riscă să se prăbușească, iar pierderile ar fi devastatoare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Lovitură decisivă pentru Banca Transilvania, ING, BCR, BRD, Raiffeisen și CEC Bank. De acum sunt obligate să facă lucrul acesta. Toți clienții din România trebuie să știe
Capital.ro
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Donald Trump poate solicita respingerea cauzei penale privind plățile confidențiale
MediaFlux
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni