Mircea Rus a ajuns după gratii. Artistul-primar a fost condamnat la trei ani de închisoare

Fostul primar al comunei Band, artistul Mircea Rus, a ajuns după gratii. A fost condamnat la trei ani de închisoare, o lună și zece zile, după ce a suferit a doua condamnare într-un dosar penal.
Alina Costache
31 ian. 2023, 17:03
Mircea Rus a ajuns după gratii. Artistul-primar a fost condamnat la trei ani de închisoare

Curtea de Apel Târgu Mureș a luat decizia condamnării lui Mircea Rus pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidarea bugetului primăriei. Artistul, cunoscut și ca Mircea Rus Band, e cunoscut pentru melodiile sale, ‘Omul bun și pomul copt’ și ‘ Iarba verde de acasă’.

Potrivit portalului instanţei, întrucât artistul a mai suferit o condamnare cu suspendare, pentru abuz în serviciu, Curtea de Apel Târgu Mureş a contopit cele două pedepse.

Citește și Compozitorul melodiei „Omul bun și pomul copt”, condamnat la închisoare. Celebrul Mircea Rusu, fost primar în comuna Band, a primit o mită uriaşă

Astfel, instanţa a decis că „aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, căreia îi adaugă un spor de un an, o lună şi 10 zile închisoare (reprezentând o treime din 3 ani şi 4 luni închisoare) şi aplică inculpatului Mircea Rus pedeapsa principală rezultantă de 3 ani, o lună şi 10 zile închisoare, cu executare în detenţie”. Hotărârea în acest caz este definitivă.

Instanța a mai decis că fostul primar şi cei doi foşti casieri trebuie să restituie primăriei sumele delapidate, cu plata penalităţilor prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Citește și Mircea Badea, reacţie fabuloasă după ce a fost înjurat de colegii de trust Vio, Teo şi Costel. „Atât am avut de spus!”

„Obligă pe inculpatul Gârbu Petru să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 105.197 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală. Obligă în solidar pe inculpaţii Gârbu Petru şi Rus Mircea să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 281.564 lei (câte 140.782 lei fiecare dintre inculpaţi), la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală. Obligă pe inculpatul Bodor Zoltan să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 53.400 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală. Obligă în solidar pe inculpaţii Bodor Zoltan şi Rus Mircea să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 105.963 lei (câte 52.981,5 lei fiecare dintre inculpaţi), la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală”, se arată în dispozitivul hotărârii Curţii de Apel Târgu Mureş. Sumele delapidate au fost descoperite în urma unor controale ale ANAF.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii