Dana Budeanu s-a pozat nemachiată. Criticul de modă și-a obișnuit fanii ca la fiecare apariție să arate impecabil. Chiar dacă mai tot timpul este fardată și rareori apare fără machiaj, Dana Budeanu a decis să se fotografieze așa cum arată în mod natural.
Recent, Dana Budeanu a postat pe Instagram o imagine în care apare fără strop de machiaj. Creatoarea de modă nu a ținut cont de vocile celor din jur și a arătat tuturor fotografia, fără să stea pe gânduri. „Sunt prea deșteaptă ca să fiu frumoasă„, a scris pe imagine.
Chiar dacă este foarte discretă cu viaţa personală, inclusiv cu fiice sale, le postaează foarte rar pe reţelel de socializare, de această dată, creatoarea de modă a dezvăluit câteva imagini superbe cu decorul de sărbătoare din casa ei, dar și cu meniul ei preferat: dulciurile.
Sfeșnice din cristal pentru lumânări, tacâmuri din argint, lalele albe la baie, candelabre masive, un brad înalt, natural, împodobit elegant și un tort alb, pe care scrie „Rodia de dimineață”, așa a arătat Crăciunul Danei Budeanu.
În fiecare an, vedeta acordă o mare importanţă aceastei sărbători, pentru că este perioada ei preferată din an. Nici anul acesta nu a făcut rabat la standardele ei. (Vezi AICI imaginile)
Creatoarea de modă a fost vizibil deranjată după ce a văzut un filmuleț cu artista, în timp ce dansa cu una dintre fetițele ei, făcând mișcări destul de alerte și rapide. Vedeta nu a privit cu ochi prea buni acest lucru, considerând întreaga situație drept o „mascaradă”.
„Dansul miresei sau nu știu ce a făcut Andreea Bălan. Ce să zic… copiii poate la 18 ani vor cere și despăgubiri. Ce să mai zic.. ei nu-și dau acordul să fie măscăriți în felul acesta.”, a fost declarația făcută de Dana Budeanu.
Designerul nu are nicio reţinere în a-şi exprima opinia nu doar vizavi de ţinutele vedetelor autohtone, ci şi comportamentul lor. Și pe jumătatea blondă a Fabuloaselor a luat-o în vizor. „L-ai întrebat tu pe ăla mic, dacă vrea să-l pui când suge? Vrea el? L-ai postat cum suge, pe net? Care-i ideea? „Să încurajăm şi alte mame să sugă şi s-o… sugă. Puteţi să încurajaţi şi în direcţia asta?„, este mesajul transmis de Dana Budeanu.