Mâncare expirată de peste o lună servită elevilor unui școli din comuna Borcea, județul Călărași, prin programul „Masa Caldă”. Peste 800 de elevi din această școală au consumat o ciorbă care în teorie, trebuia să fie gătită și livrată în data de 31 ianuarie 2023. Totuși, chiar pe cutia în care era ambalată mâncarea, eticheta spunea că aceasta ar expira în data de 1 ianuarie 2023. Mai mulți părinți au observat această problemă și s-au revoltat. Aceștia au postat mai multe imagini pe pagina de Facebook, comentând faptul că aceasta are și un aspect extrem de neplăcut.
Tot mai mulți părinți se plâng de mâncarea pe care o primesc elevii prin programul „Masa Caldă”, povestind că de cele mai multe ori, preparatele din carne par expirate.
„Porția de mâncare era compusă dintr-un orez cu o pulpiță de pui, aproape în putrefacție, nici câinele nu a mâncat.” a povestit tatăl unui preșcolar, citat de presa locală.
Presa locală a desfășurat o anchetă care a deliefat faptul că hrana livrată elevilor de la școala respectivă vine de la o societate comercială care are ca activitate de bază producția de lenjerie intimă. Conform datelor obținute din surse publice, societatea care a semnat contractul pentru livrarea de mâncare, avea în anul 2021 un număr de doar 3 angajați, încadrați cu forme legale. Contractul are o valoare de 20.000 de euro și a fost obținut prin achiziție directă, fără licitație.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, cât și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor din Călărași au fost sesizate în acest sens. Deocamdată, reprezentanții primăriei nu au putut fi contactați pentru a oferi un punct de vedere.
În luna decembrie a anului anterior, a fost publicat raportul privind stadiul implementării Programului – pilot „Masă caldă” în anul școlar 2021-2022. Conform acestui document, una dintre principalele probleme semnalate este lipsa cantinelor școlare sau a spațiilor destinate servirii mesei calde. Ministerului Educației a informat că doar puțin peste 10% dintre unități școlare din țară au cantine școlare. Nu se știe câte dintre aceste școli au fost incluse în programul pilot masă caldă în școli, pentru că existența unei cantine nu a fost un criteriu de selecție a școlilor. De remarcat, paradoxal, în raport se cere ca programul să poate fi implementat și în școlile cu cantină, deși acest lucru este prevăzut deja în normele de aplicare.