Pandemia a revitalizat un faimos brand românesc: „Oamenii au înţeles că săpunul dezinfectează”

Pandemia de Covid a revitalizat unul dintre cele mai vechi branduri româneşti, săpunul Cheia. Marca are o istorie de peste 100 de ani, produsele fiind folosite chiar şi de soldaţii români în Al Doilea Război Mondial.
Filip Stan
03 feb. 2023, 15:18
Pandemia a revitalizat un faimos brand românesc:

Săpunul Cheia devine astfel încă un brand românesc care a fost salvat şi duce mai departe tradiţia, astfel de exemple existând în numeroare domenii, de la bicicletele Pegas, la berea Azuga, cosmeticele Farmec sau zahărul Mărgăritar.

”Dumnezeu a fost bun cu noi, cu pandemia – am avut creşteri de 50-60% în ultimii ani. Cuvântul „săpun” a avut o altă greutate, mai mare. Dacă până la începutul pandemiei avea o conotaţie de multe ori negativă („apă şi săpun”, „săpun şi funie” etc), oamenii au înţeles că săpunul dezinfectează”, le-a declarat jurnaliștilor de la Profit Alin Laslo, antreprenorul care a preluat marca în anul 2010 şi produce, într-o fabrică din Baia Sprie (Maramureş), săpunuri naturale şi alte articole de îngrijire personală.

Portofoliul mărcii cuprinde peste 300 de produse.

În 2022, business-ul a crescut cu 60%, la circa 160.000 de euro, iar anul acesta se estimează un avans de peste 20-25%.

Istoria mărcii Cheia

Istoria mărcii a început în anul 1886. Atunci, Primăria Galaţi a permis familiei industriaşului Lipa Braunstein să deschidă o fabrică de săpun, denumită iniţial Apollo şi, din 1901, Cheia. În perioada interbelică, produsele erau percepute ca săpunuri burgheze, iar în Al Doilea Război Mondial, prin varianta cazonă Străjerul Sănătății, a făcut parte din trusoul soldaților români. Fabrica a fost naționalizată în 1948, iar 30 de ani mai târziu a fost retehnologizată și a ajuns principalul producător de săpun din România.

Citeşte şi: Cumpărăturile online, mai scumpe din 2023. O nouă taxă va fi introdusă

Spynews
David Popovici a câștigat aurul la Jocurile Olimpice. S-a impus la doar 2 sutimi față de locul secund
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Singura plantă care poate să înlocuiască purificatorul de aer din casă. Îndepărtează poluanții nocivi și e considerată o adevărată ”minune”
Capital.ro
Asociația de proprietari nu are niciun drept. Anunț pentru proprietarii de apartament care au câini sau pisici
Playtech.ro
„Circ mediatic”! Laurențiu Reghecampf, prima reacție după ce a câștigat procesul cu Anamaria Prodan: Are de primit zeci de mii de lei
DailyBusiness
Cati bani primește David Popovici după ce a câștigat medalia de aur. Sportivul a scris istorie la JO2024
Adevarul
Pedeapsă exemplară pentru un șofer care a provocat un accident mortal la 160km/h. Mesajul unei tinere pasagere înainte de impact: „Voi muri”
Spynews
Angelina Jolie a angajat un asasin pentru propria moarte. De ce nu a fost dus la capăt planul vedetei
Spynews
Greii stand-up-ului românesc o pun la zid pe Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Nelu Cortea și Radu Bucălae o fac praf pe actuala iubita a lui Spike. Nici el nu a scapat
Evz.ro
Stațiunea care face furori. Este la un pas de Brașov și e de vis
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Vecinii lui Andrei Versace, dezvăluiri uluitoare după moartea influencerului. Cum îi teroriza: 'Este inacceptabil!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Autorul dublei crime din Buzău, amenințări cu moartea la ieșirea de la audieri: „Puteam să te omor și pe tine”. Bărbatul susține că nu regretă fapta
Capital.ro
S-a schimbat legea pentru proprietarii de terenuri. UE a cedat în fața României: „Rezolvat 100%”
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Comandant al grupului Wagner ucis în Mali în timpul unui atac al rebelilor
MediaFlux
PENSIONARII care pot RĂMÂNE FĂRĂ măriri de PENSIE! DECIZIA care schimbă TOTUL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!