Vicepreşedintele PDL Traian Igaş, senator de Arad, a declarat, luni, pentru Mediafax că alegerile din PDL „au fost organizate corect” şi că şi-ar dori ca partidul să nu se divizeze, recomandându-le Elenei Udrea şi Monicăi Macovei „multă chibzuinţă înainte să facă un pas în stânga sau în dreapta”.
„Eu mi-aş dori foarte mult ca PDL să rămână unit, să nu se divizeze în mai multe grupări. Trebuie să acceptăm faptul că atunci când intri într-o competiţie există posibilitatea să pierzi. Important e să ştii să treci peste eşec, să ştii să îţi duci pe mai departe ideile şi programul în interiorul aceluiaşi partid. Acest lucru l-aş recomanda doamnei Udrea şi doamnei Macovei. Îndemn la calm, luciditate şi multă chibzuinţă înainte de a face un pas în strânga sau în dreapta”, a spus vicepreşedintele PDL.
Referitor la anunţul făcut de Traian Băsescu, care şi-a luat „definitiv adio” de la partid, Traian Igaş a spus că l-a mâhnit şi că nu se poate merge pe principiul „Eu te-am făcut, eu te omor”.
„Declaraţia m-a mâhnit, pentru că noi, cei din PDL, am fost mereu alături de preşedinte şi preşedintele alături de noi. Cariera politică a domniei sale, dar şi a noastră, se leagă de PDL şi de această familie. Un părinte poate să-şi dojenească copiii, poate să-i certe, uneori poate să-i tragă de urechi, dar nu cred că se poate merge pe principiul «Eu te-am făcut, eu te omor». Preşedintele Traian Băsescu trebuia să aştepte să vadă cum decurg lucrurile, cum se finalizează această competiţie şi pe urmă să aibă un punct de vedere vizavi de Convenţie”, a mai spus Igaş.
Preşedintele Băsescu a fost prezent sâmbătă dimineaţă la Convenţia Naţională a PDL, la care fusese invitat, şi a susţinut un discurs în faţa delegaţilor, în care a spus că nu a venit să susţină un candidat, opţiunile sale fiind cunoscute, ci să vadă dacă el şi PDL mai pot fi parteneri.
Ulterior, Băsescu a afirmat, într-un mesaj pe Facebook, că a văzut rezultatul Convenţiei PDL şi că „modul cum nu au înţeles să fie democraţi” îl face să spună acum „definitiv şi pentru totdeauna” „Adio, Partid Democrat”.
Elena Udrea şi Emil Boc au discutat, sâmbătă seară, într-o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, variantele „de lucru” după pierderea puterii în PDL, scenariul de forţă fiind ruperea, în perioada următoare, a unei facţiuni din PDL, cu Emil Boc vârf de lance, susţin surse PDL citate de „Gândul”.
Numele „Mişcarea populară” a fost înregistrat deja de fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, la OSIM. În calculul suporterilor Elenei Udrea, tandemul Boc-Udrea ar fi urmat de un sfert din filialele partidului – între care Neamţ, Dâmboviţa, Cluj, Braşov – şi ar avea susţinerea a peste 10 deputaţi şi 7 senatori ai PDL, condiţia pentru a crea grupuri parlamentare proprii, având în vedere precedentul UNPR.
Printre cei încă reticenţi faţă de o astfel de construcţie căreia să i se ralieze şi Traian Băsescu după 2014 ar fi însă însuşi Emil Boc.