Stolojan, după înfrângerea Elenei Udrea: Vor fi plecări individuale, dar partidul nu se va rupe

Susţinător al lui Vasile Blaga, Theodor Stolojan îi cere Elenei Udrea să-şi recunoască înfrângerea de la Congresul PDL. Stolojan a declarat, într-un interviu pentru RFI, că se aşteaptă la unele plecări individuale din partid, dar nu crede că formaţiunea se va rupe. În plus, Stolojan susţine că relaţia PDL cu Traian Băsescu va fi cae pe care o va dori preşedintele.
Iulian Tudor
25 mart. 2013, 10:16
Stolojan, după înfrângerea Elenei Udrea: Vor fi plecări individuale, dar partidul nu se va rupe

„Contestaţiile făcute de doamna Udrea şi susţinătorii dânsei au fost soluţionate în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică şi practic, noi am pus capăt acestei activităţi. Dânsa trebuie să recunoască: a pierdut într-o competiţie corectă! Toate obiecţiile ridicate au fost clarificate de către comisia de organizare a alegerilor. E cazul să înceteze şi dânşii, pentru că declaraţiile făcute că vom depune contestaţie după contestaţie, până când vom face nu ştiu ce negocieri sau ne vom lămuri ce vrem să facem, să rămânem în PDL sau să plecăm fac rău acestui partid”, a  spus  Theodor Stolojan.

Democrat-liberalul a spus că se aşteaptă la unele plecări din partid, dar nu crede în ruperea partidului.

E posibil să avem unele plecări individuale, dar eu nu cred niciodată că de exemplu domnul preşedinte Emil Boc va părăsi acest partid. Dânsul a fost preşedintele partidului. Când a fost în competiţie cu domnul Blaga, eu l-am susţinut pe domnul Boc, exact din aceleaşi motive pentru care l-am susţinut şi pe domnul Blaga în această competiţie cu doamna Udrea. Deci nu cred că partidul se va rupe, vor fi, poate, unele plecări individuale, dar sper ca şi cei care încă au acest gând să înţeleagă că Partidul Democrat Liberal are viitor şi că e timpul să oprim această agitaţie mediatică ce nu mai are substanţă„, a precizat Stolojan.

Întrebat dacă se aşteaptă ca Elena Udrea să plece din PDL, Stolojan a răspuns: „N-aş crede, n-aş crede. Dânsa ştie foarte bine, e deja un politician cu o experienţă, a condus organizaţia municipiului Bucureşti, a fost vicepreşedintă a Partidului Democrat Liberal, deci ştie foarte bine ce înseamnă Partidul Democrat Liberal şi forţa acestui partid”.

Theodor Stolojan a mai arătat că „preşedintele Blaga a spus ieri într-un interviu un lucru care e un mare adevăr: noi dorim să susţinem în continuare proiectele de reformă în România, susţinute şi de preşedintele Traian Băsescu, iar relaţia dintre preşedintele Traian Băsescu şi Partidul Democrat Liberal va fi exact relaţia pe care preşedintele Traian Băsescu o va dori, pentru că Partidul Democrat Liberal e deschis oricând la această colaborare cu preşedintele Traian Băsescu„.

Vasile Blaga a fost reales preşedinte la Congresul PDL de sâmbătă, 23 martie, dar Elena Udrea contestă rezultatul.


DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
Capital.ro
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă a fost resimțit
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Eugen Tomac acuză implicarea Rusiei în campania lui Călin Georgescu
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?