Geniul medical, supranumit „sculptorul de creiere”, Leon Dănăilă, se apropie de nobila vârstă de 90 de ani și afirmă cu tărie că nu ar schimba nimic. Acesta a explicat că oricât de complicată a fost viața lui și oricât de multe obstacole ar fi întâlnit pe drum, nu ar lua nicio decizie diferit. Acesta nu trăiește în lux sau bogăție, ba mai mult afirmă că niciodată nu ar fi visat să se îmbogățească, ci să salveze vieți.
”Sculptorul de creiere” este inclus în rândul celor 500 de genii din toată lumea, fiind unul dintre cei mai recunoscuți neurochirurgi la nivel mondial. Leon Dănăilă are în palmares peste 40.000 de operații, și totuși se declară „cel mai sărac medic din lume”. Acesta a povestit că a vrut să își vândă casa pentru a putea publica o carte.
Geniul medical s-a născut pe data de 1 iulie 1933 la Darabani, fiind unul dintre cei trei copii ai familiei. Mama lui avea doar patru clase, iar tatăl său nu avea carte aproape deloc, totuși Leon Dănăilă avea steaua lui. Universul s-a aliniat când, copil fiind, a găsit la gunoi o carte de chirugie. Cartea era aproape distrusă, însă copilul a vrut să o salveze, așa că a cusut-o cu sârmă și a parcurs-o fară să răsufle. Din acel moment, Leon Dănăilă a știut că acesta va fi drumul său.
A fost singurul din liceul său care a intrat la Facultatea de Medicină din Iași, cu toate că a fost de multe ori descurajat din cauza notelor la matematică. Când a terminat liceul i s-a spus la secretariat: „Tu să te duci la Medicină? Nu vezi ce note ai la matematică? Acolo merg numai ăştia cu 10 pe linie.”
Leon Dănăilă a solicitat să facă cei trei ani de rezidențiat la țară, printre oamenii simpli din Comăneşti şi Dărmăneşti. Satisfacția lui venea din faptul că putea să îi vindece, să îi facă bine pe cei care aveu disperată nevoie de ajutorul său. S-a îndrăgostit de creierul uman, a studiat tot ce i-a picat în mână pe acest subiect și a fost cel care a reușit să reducă mortalitatea din timpul operaților de la 50% la 3-4%. Pentru acest succes enorm a obținut o bursă Fullbright de un an la New York, cu aprobobare de la Cabinetul 2, în anul 1980.
„Eu provin dintr-o familie foarte modestă. Tatăl meu nu știa carte, mama avea patru clase… Eu m-am născut într-un mediu de activitate fizică, fără să am o bibliotecă acasă sau fără să știu ce activitate aș îmbrățișa eu. Văzând că bolnavii sunt tratați superficial, am zis să nu îi las pe oamenii ăștia pe mâna unui om care nu este specialist. Nu am urmărit niciodată banii. Nu am vrut să fac avere din suferința oamenilor. Toți mă cunosc, nu am luat bani. Ca să pot face cercetare și ca să public cărți am dat bani’, a precizat medicul Leo Dănăilă pentru Antena Stars.
Leon Dănăilă a avut o copilărie extrem de grea, însă acest lucru nu l-a împiedicat să viseze și să lupte pentru ceea ce își dorea să facă. Acesta a dezvăluit că nu puține au fost momentele în care a fost nevoit să cerșească pentru a putea să se întrețină și să își ajute și familia.
„Este foarte greu să rabzi de foame. Munca de cerşetor este foarte dificilă. La 13 ani mă duceam la cerşit pe malul Prutului. Aşa mi-am salvat familia. Mi-a fost foarte greu, nu am avut niciun sprijin din partea nimănui, părinţii mei nu ştiau carte, nu m-a îndrumat nimeni”, spunea academicianul Leon Dănăilă în trecut.
Este deja extrem de cunoscut faptul că Leon Dănăilă nu a visat vreodată averi, niciodată nu a alergat după bani, ci de-a lungul carierei lui uriașe s-a hrănit cu binele pe care îl făcea. De multe ori „sculptorul de creiere” a refuzat să primească bani, iar pentru a publica o carte, acesta ar fi dorit să își vândă casa.
„Am fost trecut în rândul celor 500 de genii. În România ai parte de mai puțină atenție sau îi interesează progresele profesionale sau activitatea profesională dacă ești medic. Eu iubesc foarte mult oamenii și îmi place să îi ajut, nu numai prin operații și consultații, dar și prin cercetările pe care le-am făcut și care sunt cunoscute și în străinătate.’, a mai declarat Leon Dănăilă.
Leon Dănăilă este de părere că dacă ești sincer în gândurile tale, credința te poate vindeca, însă pe cât de simplu pare, pe atât de complicat este în realitate.
,,Credința este bună. Dacă crezi în ceva totuși te faci bine, dar credința aceasta nu este un lucru foarte simplu. Credința este ca și știința. Trebuie să cunoști sacroterapia, să ții posturile, să le cunoști, psalpii, împărtășania”.