Se schimbă regulile pentru programul ”Casa Verde Fotovoltaice”. Pentru programul ”Casa Verde Fotovoltaice” derulat de Administrația Fondului de Mediu (AFM) au fost alocate fonduri de aproximativ 3 miliarde de lei. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat recent, că acestea sunt suficiente pentru aproximativ 150.000 de gospodării.
Citește și Când va fi lansat programul „Casa Verde Fotovoltaice” și ce noutăți aduce
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat marți că înscrierile în acest an vor fi mult mai accesibile față de până acum. Acesta a precizat că AFM va dezvolta o aplicație în care românii se pot înscrie mult mai ușor.
„Obiectivul este să ajungem la 150.000 de gospodării. Am prevăzut un buget mult mai mare, 3 miliarde de lei. Sper în continuare să reușim să atragem și fonduri europene și să majorăm la rectificare bugetul în cursul verii. Pentru înscriere va fi nevoie de buletin și extras de funciar pe aceeași adresă, pe aceleași imobile și apoi adeverințe cu lipsa datoriilor la bugetul de stat și putem să semnăm finanțarea”, a declarat ministrul Mediului la Digi24.
Laurențiu Neculaescu, șeful Administrației Fondului de Mediu (AFM), a explicat care sunt pașii pe care cei care vor să beneficieze de acest program trebuie să îi facă.
„Au nevoie doar de buletin, vor completa un chestionar foarte simplu, cinci, șase întrebări, în cadrul acelei aplicaţii informatice. Acele firme (de instalatori – n. red.) vor fi acreditate de AFM, iar evaluarea propriu-zisă o vor face aceste firme”, a spus Laurențiu Neculaescu, la Știrilor Pro TV.
Potrivit șefului instituției, după ce s-au înscris în aplicație, în termen de 90 de zile, românii vor primi prin email numele mai multor companii acreditate să instaleze sisteme fotovoltatice, de unde vor alege cu cine vor să lucreze.
„În momentul în care instalatorul va încărca în aplicaţie factura şi certificatul de racordare, care reprezintă un proces verbal de terminare a lucrării, Administraţia Fondului pentru Mediu va face plata într-un termen de 45-60 de zile”, a adăugat șeful AFM.
Acesta spune că aplicaţia pentru înregistrarea solicitărilor va fi gata în martie, însă până atunci ar trebui să fie acreditate şi firmele care vor putea instala panourile.
Cu toate acestea, reprezentanţii companiilor spun că nu au fost cooptate pentru a redacta ghidul cu noile măsuri şi că modificările nu vor face decât să crească preţul sistemelor.
Dan Tudose, unul dintre instalatorii autorizați de AFM pentru instalarea sistemelor fotovoltaice, a declarat că plata cu întârziere a lucrărilor va aduce mari dificultăți firmelor specializate.
„Ne uităm ce rată de dobânzi avem pe piaţa bancară şi toate aceste costuri se transpun în costul sistemului fotovoltaic. Nu vedem foarte mulţi jucători importanţi în piaţă ca să susţină financiar sute de sisteme pe care să le susţină din fonduri proprii, şi apoi să aştepte 60, 90 sau un termen nedefinit”, a declarat Dan Tudose.
Citește și Premieră în București: Blocurile din Sectorul 3 vor avea panouri fotovoltaice și pompe de căldură