„Felul în care este organizată CCR în prezent 6 reprezentanţi ai Parlamentului (trei ai Camerei Deputaţilor şi trei ai Senatului) şi trei ai Preşedinţiei rezultă limpede că în această compunere ei nu asigură echilibrul între puteri şi controlul reciproc al puterilor. (…)
Acest organism situat deasupra puterilor în stat ar trebui să aibă în compunerea sa câte trei reprezentanţi ai fiecărei puteri: trei ai Parlamentului, trei ai Guvernului şi trei ai puterii judecătoreşti, pentru că, cred eu, numai în această formulă s-ar asigura echilibrul şi controlul reciproc al puterilor în stat.
Formula aceasta nu este o inovaţie, sunt mai multe state care au inclus în compunerea CCR alături de Legislativ şi Executiv şi puterea judecătorească”, a afirmat luni Mona Pivniceru, la dezbaterea „Rolul Curţii Constituţionale într-o democraţie consolidată. Apartenenţa la puterea judecătorească? Perspective în noul context constituţional”, organizată de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului, scrie Agerpres.
Ea susţine că în spiritul separaţiei puterilor în stat şi al echilibrului şi controlului reciproc care trebuie să existe „puterea judecătorească nu poate să îşi extindă sau să îşi aroge competenţe în plus”.
Președintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de numire a lui Daniel Morar în funcția de judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 9 iunie 2013.