Procesul fostului senator Cătălin Voicu a avut luni termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă într-una din pauze a avut parte de un moment care a stârnit agitaţie şi îngrijorare. Lui Cătălin Voicu i s-a făcut rău, astfel că acesta a avut nevoie de intervenţia medicilor.
Într-o primă fază, Cătălin Voicu a refuzat să se urce în ambulanţă, astfel lui i-a fost administrat tratament chiar în sediul ÎCCJ. Pentru stabilizarea sa, medicii l-au dezbrăcat la maieu, i-au făcut o injecţie şi i-au dat o pastilă.
Ulterior, Cătălin Voicu a fost urcat într-o ambulanţă privată, urmând să fie transportat la o unitate medicală.
Potrivit avocaţilor, fostul senator este cunoscut ca având diabet şi probleme cardiace.
Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită, într-un proces în care mai sunt inculpaţi Costel Căşuneanu, Marius Locic şi judecătorul Florin Costiniu.
Magistraţii ÎCCJ au decis pe 1 iunie 2012 condamnarea lui Cătălin Voicu la cinci ani de închisoare. Totodată, judecătorii instanţei supreme i-au condamnat pe omul de afaceri Costel Căşuneanu la patru ani de închisoare, cu eliberare condiţionată sub supraveghere, pe un termen de încercare de şapte ani, pe fostul judecător al ÎCCJ Florin Costiniu la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenţă şi pe omul de afaceri Marius Locic la patru ani de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă.
În ciuda incidentului cu Cătălin Voicu, judecătorii de la ÎCCJ urmează să decidă luni dacă vor admite sau vor respinge recursul inculpaţilor, privitor la reducerea pedepselor.