O româncă face dezvăluiri cutremurătoare din infernul trăit în Turcia. Autoritățile au declarat stare de calamitate în 10 provincii, pentru trei luni, și susțin că sinistrații vor fi cazați în hotelurile din Antalya. Până vor ajunge acolo, oamenii se luptă să supraviețuiască iernii. Corturi umanitare au fost instalate pentru cei care nu mai au case.
Rămași doar cu hainele de pe ei, oamenii au aprins focuri și spun că au mâncat pentru prima dată după două zile. Iarna și drumurile distruse îngreunează sosirea ajutorului de care au nevoie.
O româncă face mărturisiri cutremurătoarea despre noaptea în care a avut loc seismul. Aceasta spune că totul a părut o eternitate, mai ales că ea locuia la etajul 12.
”Părea că nu se mai termină. A durat foarte mult, 90 de secunde, ceea ce este o eternitate! Și pentru că noi suntem la etajul 12, l-am simțit foarte tare, parca erai în barcă și te luau valurile… Ne țineam noi de pereți, pentru că nu puteam să stăm în picioare, începuse să cadă tencuiala… În final s-a terminat, dar nu știam ce să facem… Întrucât stăm la etajul 12, trebuia să ieșim afară, pentru că poate că ne prindea pe scări, poate că scările se dărâmaseră. Nu știam care este situația afară.
Am stat o oră în casă, am zis să stăm, să ne îmbrăcăm. Am putut să ne îmbrăcăm, să ne luăm câteva lucruri. Ne uitam afară, toată lumea fugea spre mașini, ploua îngrozitor. Am stat în hol, sub prag m-am uitat să nu fie aer condiționat, să nu ne cadă în cap, și am așteptat să se termine.
Blocul nou, de 6 ani, cu o construcție bună, din oțel, dar pentru că am stat la etaj ridicat, l-am simțit foarte puternic. Blocul are 28 de etaje. La etajele superioare este dezastru”, a povestit românca, potrivit Antena 3 CNN.