Modul de repartizare a banilor a fost stabilit de Guvern prin hotărâre, fondurile fiind rezervate organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, altele decât cele care primesc subvenţii de la bugetul de stat.
Conform actului normativ, dintr-un total de 81,3 milioane lei (faţă de 79,2 milioane lei în 2012 şi 73,7 milioane lei în 2011), Uniunea Democrată Maghiară din România va primi peste 18 milioane lei (17,1 milioane lei în 2012 şi 15,98 milioane lei în 2011), Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa” va încasa 11,7 milioane lei (11,1 milioane lei în 2012 şi 10,3 milioane lei în 2011), iar Forumului Democrat al Germanilor din România îi vor reveni 6,5 milioane lei (6,2 milioane lei în 2012 şi 5,7 milioane lei în 2011).
Fonduri vor mai fi alocate, printre altele, şi către Uniunea Ucrainienilor (6,7 milioane lei faţă de 6,4 milioane lei în 2012 şi 6 milioane lei în 2011), Comunitatea Ruşilor Lipoveni (4,5 milioane lei faţă de 4,3 milioane lei în 2012 şi 4 milioane lei în 2011), Uniunea Armenilor (3,5 milioane lei faţă de 3,3 milioane lei în 2012 şi 3,1 milioane lei în 2011).
Banii vor fi folosiţi pentru cheltuieli de funcţionare a sediilor, costuri de personal, acţiuni culturale, investiţii în bunuri mobile şi imobile, cofinanţarea programelor UE.
Fondurile vor fi alocate de Secretariatul General al Guvernului în tranşe lunare egale, în cadrul fiecărui trimestru, iar între organizaţii şi Departamentul pentru Relaţii Interetnice va fi încheiat un protocol în baza căruia fondurile vor fi justificate.
Şi în acest an, la solicitarea Departamentului pentru Relaţii lnteretnice şi cu aprobarea ordonatorului de credite, vor putea fi acordate avansuri de până la 30% din valoarea contractelor de finanţare încheiate pentru derularea acţiunilor, programelor şi proiectelor interetnice şi de combatere a intoleranţei, fără solicitarea unei scrisori de garanţie bancară.
Fondurile sunt alocate în baza Legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, care stabileşte că subvenţia de la bugetul de stat destinată partidelor este acordată în funcţie de numărul de voturi primite în alegerile parlamentare şi în alegerile locale.