Un jandarm a intrat în comă după o cădere de la trei metri

Un jandarm de 32 de ani se zbate între viaţă şi moarte după ce a căzut de la o înălţime de trei metri, în Masivul Bucegi. El se afla la munte pentru un curs de specializare.
Romania TV
26 mart. 2013, 07:01

Jandarmul, în vârstă de 32 de ani, se întorcea de la un curs de specializare în schi şi alpinism, desfăşurat la Cota 1400, în masivul Bucegi, informează România TV. Pe drum, a alunecat pe gheaţă şi a căzut de la o înălţime de trei metri. S-a lovit puternic la cap şi a intrat în comă.

"Pe traseu, traseu marcat de altfel, coborând cu colegii alături, pur şi simplu s-a desprins dintre ei, a căzut de la doi metri jumate trei, s-a lovit de ceva contondent, fiind gheaţă, nu ne dăm seama dacă a fost piatră sau rădăcină de copac" a spus plutonier major Marilena Burloiu, purtător de cuvânt al Centrului de Pregătire Montană Sinaia.

Jandarmul a ajuns în stare de inconştienţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. "Am primit un pacient de 32 de ani, în stare gravă, cu traumatism cranio cerebral, în urma stabilizării a fost transportat la Spitalul Judeţean Ploieşti, la Neurochirurgie pentru investigaţii suplimentare" a declarat Eugen Kopacz, medic specialist medicină de urgență la spitalul din Sinaia.

Procurorii au deschis o anchetă pentru a elucida condiţiile în care s-a accidentat jandarmul.

Jandarmul, în vârstă de 32 de ani, se întorcea de la un curs de specializare în schi şi alpinism, desfăşurat la Cota 1400, în masivul Bucegi, informează România TV. Pe drum, a alunecat pe gheaţă şi a căzut de la o înălţime de trei metri. S-a lovit puternic la cap şi a intrat în comă.

„Pe traseu, traseu marcat de altfel, coborând cu colegii alături, pur şi simplu s-a desprins dintre ei, a căzut de la doi metri jumate trei, s-a lovit de ceva contondent, fiind gheaţă, nu ne dăm seama dacă a fost piatră sau rădăcină de copac” a spus plutonier major Marilena Burloiu, purtător de cuvânt al Centrului de Pregătire Montană Sinaia.

Jandarmul a ajuns în stare de inconştienţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. „Am primit un pacient de 32 de ani, în stare gravă, cu traumatism cranio cerebral, în urma stabilizării a fost transportat la Spitalul Judeţean Ploieşti, la Neurochirurgie pentru investigaţii suplimentare” a declarat Eugen Kopacz, medic specialist medicină de urgență la spitalul din Sinaia.

Procurorii au deschis o anchetă pentru a elucida condiţiile în care s-a accidentat jandarmul.

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Magazinul din România care îți dă banii înapoi după ce îți faci cumpărăturile. Nu contează cât achiziționezi, sumele returnate pot fi foarte mari
Capital.ro
SE VERIFICĂ buletinele de identitate. Legea care este deja OBLIGATORIE în România
Playtech.ro
Primele imagini cu principalul suspect în cazul crimei din Brăila. Noi detalii ies la iveală
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Regele nordului, o perlă puțin descoperită a turismului românesc. Frumusețile nebănuite de la capătul României
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Cine era, de fapt, Kristof Lajos. Dezvăluiri incredibile despre antrenorul geniilor
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
BREAKING | Primele imagini din apartamentul lui Andrei Versace. Casa este deranjată încă de la intrare VIDEO
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Interdicție pentru toți românii. Amendă de 5.000 de lei sau chiar trei luni de închisoare
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Autoritățile române dau asigurări: cei patru copii luați de serviciile sociale britanice sunt în siguranță
MediaFlux
Răsturnare de situație privind TESTAREA ANTIDROG a șoferilor
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'