Întrebat dacă vede incidentul de vineri în care rachete ruseşti au intrat în spaţiul aerian al Republicii Moldova şi s-au apropiat de spaţiul aerian al României drept un avertisment din partea Rusiei şi dacă există vreo ameninţare pentru rutele de aprovizionare prin care ţările NATO livrează sprijin militar Ucrainei, Stoltenberg a spus că „războaiele sunt periculoase” şi că de aceea este atât de important ca NATO să dea dovadă de vigilenţă pentru a preveni orice escaladare.
„Războaiele sunt periculoase şi pentru că incidentele şi accidentele se pot întâmpla. De aceea suntem atât de vigilenţi la NATO pentru a preveni orice escaladare dincolo de Ucraina”, a spus Stoltenberg în conferinţa de presă din preziua reuniunii miniştrilor apărării din ţările aliate.
El a spus că acesta este unul dintre motivele pentru care NATO şi-a mărit prezenţa militară în partea estică a Alianţei şi în regiunea Mării Negre încă din toamna lui 2021, înainte de invazia rusă din Ucraina, cu capabilităţi aeriene, navale şi terestre.
„Am făcut acest lucru în parte pentru a monitoriza, a proteja, a ne sigura că nu va fi escaladare dincolo de Ucraina şi pentru a putea gestiona incidente sau accidente care ar putea apărea când avem un război la scară întreagă în vecinătatea noastră în Ucraina”, a explicat secretarul general al NATO.
„Dar bineînţeles că această prezenţă militară a forţelor NATO în Polonia, în România, în Slovacia, în alte ţări din partea estică a Alianţei protejează spaţiul folosit de aliaţii NATO pentru a susţine Ucraina. Şi asta face să fie şi mai importantă creşterea prezenţei noastre în partea estică a Alianţei. NATO nu este parte a conflictului dar susţinem Ucraina, dreptul Ucrainei la autoapărare, este un drept prevăzut în carta ONU şi avem dreptul să susţinem Ucraina”, a mai spus Jens Stoltenberg.