Elevii din Craiova care s-au filmat în timp ce făceau SEX LA ŞCOALĂ vor fi mutaţi disciplinar

Cei trei elevi de la Liceul Teoretic "Henri Coandă" din Craiova, care s-au filmat în timp ce întreţineau relaţii sexuale în incinta şcolii, vor fi mutaţi disciplinar la alte unităţi de învăţământ, în timp ce conducerea liceului respectiv strânge semnături pentru a introduce ore de educaţie sexuală.
Romania TV
26 mart. 2013, 14:44
Elevii din Craiova care s-au filmat în timp ce făceau SEX LA ŞCOALĂ vor fi mutaţi disciplinar

Potrivit conducerii Liceului Teoretic „Henri Coandă” din Craiova, cei doi elevi de clasa a VIII-a şi o elevă de clasa a IX-a de la unitatea de învăţământ, care s-au filmat în timp ce întreţineau relaţii sexuale pe terenul de sport al şcolii, acoperit cu un balon, vor fi mutaţi disciplinar la alte licee.

Părinţii acestora au fost înştiinţaţi despre acest lucru, urmând ca măsura să se aplice imediat ce alte şcoli vor fi dispuse să îi preia pe cei trei elevi.

De asemenea, alţi doi elevi de la Liceul „Henri Coandă”, care au distribuit filmuleţele respective, au fost sancţionaţi cu scăderea notei la purtare, fiind propusă nota 6.

Totodată, administratorul balonului în interiorul căruia se află terenul de sport a fost avertizat că la următorul incident i se va rezilia contractul cu şcoala.

În plus, conducerea Liceului „Henri Conadă” din Craiova a făcut o anchetă în rândul elevilor, dar şi al părinţilor şi cadrelor didactice, cu privire la introducerea orelor de educaţie sexuală încă din clasa a VI-a.

„Elevii nu conştientizează ce înseamnă un act sexual, ce înseamnă expunerea lor sau distribuirea unor filmuleţe de acest gen unor alte persoane, plus că îşi expun şi sănătatea şi viaţa şi sunt în faţa unor pericole pe care noi nici măcar nu le bănuim. Părinţii au recunoscut de foarte multe ori că îşi neglijează copiii de foarte multe ori când sunt în faţa internetului şi altor astfel de surse de inspiraţie şi nu realizează că acei copii, la vârste fragede, sunt în măsură să greşească atât de grav. Nu fac diferenţa între educaţie sexuală, sexualitate şi pornografie. Sper ca aceste iniţiative să fie susţinute de toată lumea”, a declarat Mihai Dragu, directorul Liceului „Henri Coandă” din Craiova.

Consiliul elevilor din şcoală a declanşat deja o acţiune de strângere de semnături de la elevi de peste 16 ani pentru introducerea acestor ore.

„Vrem să comunicăm părinţilor, profesorilor şi elevilor să suţină introducerea orelor de educaţie sexuală în învăţământ ca parte a reformei instituţionale. Avem deja strânse aproximatv 300 de semnături”, a declarat Anca-Cecilia Trică, reprezentant în consiliul elevilor.

„Dacă părinţii nu vorbesc, şi încă de la vârste foarte fragede, ei (n.r. – elevii) au tendinţa să asculte de alte persoane mai mari, care de cele mai multe ori nu sunt în măsură să le explice aşa cum trebuie. Medicii specialişti sunt în măsură să le explice elevilor şi să îi facă să înţeleagă, pentru că nu este de joacă cu acest lucru”, a declarat Alexandru Cean, vicepreşedinte al consiliul elevilor.

Concluziile raportului efectuat în urma anchetei vor fi trimise atât la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, cât şi la Ministerul Educaţiei, precum şi la comisiile de învăţământ din Parlamentul României.

O anchetă a fost declanşată la Liceul „Henri Conadă” din Craiova, după ce mai mulţi elevi i-au reclamat directorului că în incinta şcolii se vizionează filme cu caracter pornografic făcute chiar în incinta unităţii de învăţământ.

Directorul unităţii de învăţământ, Mihai Dragu, spunea că a declanşat o anchetă în momentul în care a auzit că elevii săi ar fi protagoniştii unui film pentru adulţi şi i-a chemat pe aceştia la el pentru a afla adevărul.

Directorul mai afirma că este vorba despre doi elevi de clasa a VIII-a şi de o elevă de clasa a IX-a de la Liceul Teoretic „Henri Coandă” din Craiova.

„Au recunoscut că au întreţinut relaţii sexuale. Îşi schimbă declaraţiile de la o zi la alta. Ba că au fost acasă, ba că la şcoală. Cazul este destul de dificil pentru că se pare că ei ar şi comercializa aceste filmuleţe. În spatele lor ar fi o întreagă reţea. Şi astfel de filmuleţe nu ar fi numai la noi în şcoală, ci şi la alte licee din Craiova”, declara directorul Liceului „Henri Coandă”.

Totodată, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a demarat o anchetă la Liceul Teoretic „Henri Coandă”.

Din primele verificări reieşea că cei trei elevi ar fi făcut filmul pe terenul de sport al instituţiei, care este acoperit cu un balon, iar incidentul s-ar fi petrecut în weekend.

Directorul liceului mai declara că a făcut plângere la Biroul de Combatere a Crimei Organizate pentru că ar fi aflat că filmuleţele ar fi fost vândute.

Poliţiştii susţineau că plângerea a fost făcută în 15 martie şi că nu există probe care să dovedească faptul că elevii ar face parte dintr-o reţea specializată în pornografie.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
USR și Geoană au „plătit” pentru promovarea lui Călin Georgescu. Noi detalii spectaculoase. Exclusiv EVZ
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost demascat. S-a aflat adevărul: Devine suspect
StirileBZI
Cea mai dură lovitură pentru seniori! Pensiile nu mai cresc în ianuarie 2025!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Eșecurile politice majore din 2024: PNL și USR în declin, Ciucă și Armand între marii perdanți
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă