Respectarea recomandărilor specialiştilor pentru a avea o viaţă sănătoasă reduce riscul de deces cu o treime, afirmă autorii aceluiaşi studiu.
Cercetătorii au monitorizat 380.000 de persoane din nouă ţări europene, timp de peste 12 ani. Ei au descoperit astfel că persoanele care respectă recomandările formulate de World Cancer Research Fund/American Institute for Cancer Research (WCRF/AICR) beneficiază de o scădere cu 34% a riscului de a muri din cauza anumitor boli, scrie Mediafax.
Aceste recomandări sunt următoarele: menţinerea unei greutăţi corporale în limite normale, practicarea de exerciţii fizice, reducerea cantităţilor de alimente şi băuturi care îngraşă, introducerea în alimentaţie a mai multor legume şi fructe, reducerea consumului de carne şi de băuturi alcoolice şi – în cazul mamelor – alăptarea bebeluşilor vreme de cel puţin şase luni.
Studiul a fost coordonat de medicul Teresa Norat de la Imperial College London.
Astfel, persoanele care au respectat recomandările formulate de WCRF/AICR au beneficiat de o reducere cu 50% a riscului de deces cauzat de maladii respiratorii, cu 44% a riscului de deces cauzat de bolile cardiovasculare şi cu 20% a riscului de deces cauzat de cancer, în comparaţie cu persoanele care nu au respectat acele recomandări.
Femeile care alăptează cel puţin şase luni beneficiază de o scădere cu 10% a riscului de deces cauzat de cancer şi cu 17% a riscului de a muri din cauza unor boli cardiovasculare.
Studiul a fost coordonat de medicul Teresa Norat de la Imperial College London şi a fost publicat în American Journal of Clinical Nutrition.