Superba Andrea Botez este o jucătoare de șah născută în Canada, la Vancouver, iar părinții ei sunt români. Recent, tânăra în vârstă de 20 de ani a concurat împotriva jucătoarei de șah ruso-israeliană, Dina Belenkaya, în Campionatele Mogul Chessboxing.
Frumoasa româncă s-a îndrăgostit de șah încă de la o vârstă fragedă, la șase ani. Tânăra o urmează pe sora sa, Alexandra, care era și ea o jucătoare pasionată. Până în anul 2015, la 13 ani, Andrea a avut parte de numeroase victorii în competițiile Women British Columbia și Susan Polgar National Open.
Românca deține un canal de Youtube cu peste un milion de urmăritori pe care postează videoclipurile ei cu 19 milioane de vizualizări. Este activă și pe Instagram, unde are peste 500.000 de fani care îi urmăresc în detaliu stilul de viață luxos pe care îl duce.
Andrea Botez și-a dorit să aibă parte de cât mai multe experiențe și s-a apucat de mixat muzică. Aceasta a distribuit pe Instagram o fotografie cu ea din spatele mixerului. „Am mixat muzică cu Justin Kan – cea mai bună noapte de până acum”.
Pe lângă dragostea sa pentru șah, campioana a vrut să încerce un nou hobby, boxul. Este un streamer de succes pe platforma de Twitch, unde are aproximativ un milion de urmăritori.
Tânăra româncă, împreună cu părinții săi, au decis să emigreze în America de Nord înainte de Revoluție, iar acum Andrea locuiește alături de părinții și sora sa, Alexandra, în Statele Unite ale Americii.