Dmitri Medvedev, fostul preşedinte şi premier rus care în prezent este vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a avertizat că Rusia riscă să dispară, dacă va pierde războiul din Ucraina, şi a spus că dacă SUA doresc înfrângerea ei, atunci Moscova are dreptul să se apere „cu orice armă”, inclusiv cu cea nucleară, relatează CNN.
„Rusia riscă să fie sfâşiată dacă opreşte operaţiunea militară specială înainte de obţinerea victoriei”, a spus Dmitri Medvedev miercuri, comentând pe canalul său de Telegram discursul ţinut marţi la Varşovia de preşedintele american Joe Biden.
„Ca să parafrazez o expresie celebră, Biden a spus la Varşovia: ‘Dacă Rusia îşi opreşte invazia, se va termina chiar acum. Dacă ucrainenii nu se mai apără, va fi sfârşitul Ucrainei’. Aceasta este o minciună sfruntată. Adevărul este cu totul altul”, a scris Medvedev. „Dacă Rusia opreşte operaţiunea militară specială fără a obţine victoria, Rusia nu va mai exista, va fi ruptă în bucăţi. Dacă SUA încetează să mai furnizeze arme regimului de la Kiev, atunci războiul se va sfârşi”, a subliniat el.
Fostul preşedinte, care de la invazia rusă din Ucraina a adoptat o retorică tot mai radicală, l-a atacat în continuare pe Joe Biden: „De ce apelează la poporul unei alte ţări într-un moment în care el este plin de probleme interne? Cu ce spaimă ar trebui să ascultăm un politician dintr-un stat ostil care emană ură faţă de Patria noastră? De ce ar trebui ca cetăţenii Rusiei să-l creadă pe liderul Statelor Unite, ţară care a declanşat cele mai multe războaie în secolele XX şi XXI, dar ne reproşează nouă agresivitatea?”, a spus Medvedev, adăugând că scopul lui Biden este să se asigure că Rusia suferă o „înfrângere strategică”.
Medvedev a comentat, totodată, discursul lui Vladimir Putin de marţi, în special anunţul că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul de reducere a armelor nucleare New START.
Medvedev spune că a fost „o decizie inevitabilă şi aşteptată”. „Este o decizie care va avea o rezonanţă uriaşă în lume, în general, şi în Statele Unite, în special”, a adăugat Medvedev, care este cel care, în calitate de preşedinte, a semnat tratatul în 2010, la Praga, împreună cu Barak Obama.
Dmitri Medvedev: „Rusia va fi ruptă în bucăţi şi va dispărea dacă pierde războiul din Ucraina”
„La urma urmei, este evident pentru toate forţele rezonabile că, dacă Statele Unite doresc înfrângerea Rusiei, atunci suntem în pragul unui conflict mondial”, a continuat el. „Dacă Statele Unite doresc înfrângerea Rusiei, atunci avem dreptul să ne apărăm cu orice armă, inclusiv cea nucleară”, a ameninţat Medvedev.
Vladimir Putin a anunţat marţi la finalul discursului său despre starea naţiunii rostit în faţa elitei politice şi militare a ţării că Federaţia Rusă îşi suspendă participarea din singurul acord în domeniul nuclear care mai e în vigoare, tratatul New START. Miercuri, proiectul de lege în acest sens a fost dezbătut pe repede înainte în cele două camere ale parlamentului, care l-au votat în unanimitate.