Joseph Lykken, fizician teoretician la FNAL, în Batavia, SUA, a declarat pentru reporteri în cadrul evenimentului American Association for the Advancement of Science (AAAS) din Boston că cele mai recente calcule aduc veşti proaste pentru viitorul universului, scrie redorbit.com.
„S-ar putea ca universul în care trăim să fie instabil în mod natural, iar peste câteva miliarde de ani vom dispărea cu toţii”, a spus Lykken, care lucrează şi la acceleratorul de particule de la CERN.
Anul trecut, fizicienii de la CERN au descoperit particula subatomică cunoscută drept bosonul lui Higgs sau particula lui Dumnezeu. Dacă descoperirea lor va fi confirmată, bosonul va putea explica cum a luat naştere acum circa 13.7 miliarde de ani.
Lykken spune că, potrivit calculelor lor, peste zeci de miliarde de ani, ar putea exista o catastrofă în univers. „O bulă mică a unui univers „alternativ” va apărea undeva şi atunci se va extinde şi ne va distruge„, spune cercetătorul.
Experţii mai au încă de analizat circa o treime din informaţiile experimentului care a dus la descoperirea bosonului. Pentru moment, ei spun că au descoperit o particulă asemănătoare cu bosonul Higgs, întrucât mai au de lucru până când vor putea confirma.
În prezent, LHC este închis, pentru lucrări de întreţinere, şi va fi repornit abia la sfârşitul lui 2014.