Iată câteva obiceiuri care îţi fac zilnic rău fără să ştii:
1. Minţi
De câte ori ţi-ai complimentat colega de serviciu că îi stă bine noua coafură (deşi nu era aşa) sau că ai dat pe o pereche de pantofi o căruţă de bani, când în realitate erau un adevărt chilipir? Nu ţi se pare un lucru grav şi, totuşi, spun specialiştii, aceste minciuni nu îţi fac deloc bine. Se pare că şi minciunile nevinovate generează în organism eliberarea hormonilor de stres, atât de periculoşi pentru sănătate. Potrivit unui studiu realizat la Universitatea din Notre Dame, voluntarii care au redus „cantitatea” de minciuni rostite zilnic, s-au confruntat cu mai puţine dureri de cap, gât sau anxietate.
2. Mănânci la birou
Când ai o zi încărcată este foarte tentant să sari peste pauza de masă şi să înfuleci ceva la birou. Şi iată cum îţi faci rău de trei ori. În primul rând, nu iei pauză, ceea ce creşte nivelul de stres. În al doilea rând, nu te concentrezi la mâncare, ceea ce înseamnă că pierzi semnalul de saţietate transmis de creier. În al treilea rând îţi supui prânzul unui risc de contaminare cu bacterii. Potrivit unui studiu recent, realizat la Universitatea din Arizona, biroul poate conţine de 400 de ori mai multe bacterii decât scaunul de la toaletă. Poate şi din simplul motiv că o toaletă se dezinfectează mai des decât un birou.
Citeşte mai mult pe sfatulparintilor.ro
Vezi care sunt şi Obiceiurile nesănătoase care îţi fac bine