Bărbat anunțat de autorități că a murit. Mark Cusack e din Marea Britanie, iar scrisoarea a fost primită din partea guvernului britanic. Șocul a fost uriaș când a citit despre propria moarte. A fost informat de Departamentul pentru Muncă și Pensii (DWP) că a „decedat”, și că a rămas astfel fără asigurare.
Bărbatul de 48 de ani nu și-a mai putut plăti impozitul municipal către autoritățile locale din Hungerford, Berkshire, care au fost anunțate de decesul său.
Ca să dovedească că nu e mort a trebuit să obțină o adeverință de la medicul de familie.
„A trebuit să mă duc la medicul meu de familie pentru a confirma că sunt, de fapt, în viață”, a spus Mark Cusack.
„Vă scriu în calitate de medic de familie(…). Pot confirma că m-am consultat cu el, astăzi, în persoană și că este în viață”, este mesajul transmis de medicul de la Hungerford Surgery, conform DailyStar.
Bărbatul stă singur și a spus că inițial povestea i s-a părut amuzantă, dar lucrurile s-au complicat foarte mult când nu a mai fost lăsat să-și îndeplinească îndatoririle.
„Am raportat problema la Action Fraud, având în vedere că am mai avut o problemă anterioară de furt de identitate. Situația actuală poate părea caraghioasă, dar are multe ramificații. Chiar nu aș vrea ca cineva să se confrunte cu o situație în care să fie brusc declarat „decedat”, mai ales cineva care are o problemă de sănătate sau care se află într-o situație vulnerabilă”, a precizat el.