Bilete de tratament pensionari 2023. Aproximativ 120.000 de bilete la tratament balnear vor fi asigurate în acest an prin Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Guvernul a aprobat actul normativ privind bugetul alocat, precum şi modul de acordare, distribuire şi decontare a biletelor la tratament balnear asigurate de CNPP.
„Suma aprobată în vederea asigurării de tratament balnear pensionarilor şi persoanelor asigurate în sistemul public de pensii, persoanelor asigurate pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi beneficiarilor unor legi cu caracter reparatoriu a fost majorată faţă de anul 2022, de la 229.000.000 lei la 300.000.000 lei”, informează un comunicat al ministerului.
Astfel, în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice va fi asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, cu o durată de 16 zile.
La acestea se adaugă şi biletele de tratament balnear contractate cu alte unităţi de profil, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2023, scrie Agerpres.
Pot solicita bilete de tratament balnear pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.
Informaţii utile pentru pensionarii care doresc să beneficieze de bilete de tratament.
Casa de Pensii vine cu informaţii utile pentru cei care doresc să beneficieze, în 2023, de bilete gratuite de tratament balnear. Cererea pentru acordarea acestor bilete poate fi descărcată. De asemenea, documentul care conţine criteriile de acordare a acestor bilete de tratament.
cerere-bilet-tratament-balnear-2023_56866000Bilete de tratament pensionari 2023. Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a primit din partea unui parlamentar o solicitare de clarificări cu privire la diminuarea numărului de bilete de tratament balnear în anul 2023. Iată textul documentului semnat de către Dumitru Rujan:
„Potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, asiguraţii şi pensionarii sistemului public de pensii pot beneficia de tratament balnear, după cum urmează: gratuit – pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale; cu suportarea de către beneficiar a unei contribuţii băneşti pentru asiguraţii sistemului public de pensii şi pensionarii.
Bilete de tratament pensionari 2023. Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern pus în transparență decizională de către Ministerul muncii și solidarității sociale, în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru anul 2023, este asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere.
Tabel cu prețul integral al biletelor de tratament TBRCM ce se aplică pe anul 2023Față de anul 2021, când a fost asigurat un număr de 103.000 bilete, scăderea este una semnificativă, motiv pentru care, vă solicit, domnule ministru, următoarele precizări:
– În condițiile în care turismul balnear din România are nevoie de un sprijin consistent din partea statului român pentru a se putea relansa după pandemia Covid-19, iar numărul pensionarilor cu boli cronice care au nevoie de tratament este în creștere, care este motivul pentru care Ministerul muncii și solidarității sociale a propus un număr semnificativ mai mic de bilete de tratament balnear în anul 2023?
– Aveți în vedere ca, la prima rectificare bugetară care se va opera cel mai probabil în vara anului 2023, să propuneți Ministerului Finanțelor o suplimentare a creditelor bugetare prevăzute în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 nr. 369/2022, la capitolul „Asigurări și asistență socială”, titlul ‘Asistenţă socială’, articolul ‘Ajutoare sociale’, alineatul ‘Ajutoare sociale în natură’, în vederea creșterii numărului de beneficiari de bilete de tratament balnear?”
c2