Testul de salivă, care va putea fi realizat şi cu ajutorul unor picături de sânge, este capabil să identifice persoanele predispuse din punct de vedere genetic să dezvolte cancer mamar şi cancer de prostată, potrivit Mediafax. Cercetătorii britanici speră să identifice cu ajutorul noului test persoanele care prezintă cele mai mari riscuri medicale, pentru a putea să le monitorizeze şi să trateze astfel tumorile încă din faze incipiente.
În cel mult cinci ani, noul test de salivă, care va costa doar 5 lire sterline, va fi oferit tuturor medicilor din sistemul naţional de sănătate britanic, pentru a-i ajuta pe aceştia să identifice femeile cu cel mai mare risc de cancer mamar şi bărbaţii predispuşi genetic să dezvolte cancer de prostată.
Într-un viitor apropiat, va fi posibil ca o nouă generaţie de teste să ofere rezultate instantaneu, chiar în cabinetul medicilor de familie.
Rezultatele studiului clinic ar putea conduce la obţinerea unui nou medicament contra cancerelor dificil de tratat şi la obţinerea unui alt test, capabil să prezică riscul de cancer ovarian. Aceeaşi tehnică ar putea fi utilizată pentru analizarea riscului de cancer intestinal şi cancer pulmonar.
Pentru fabricarea noului test de salivă, savanţii britanici au avut nevoie de patru ani de analize minuţioase, realizate de peste 1.000 de cercetători, pe un eşantion de peste 200.000 de persoane.