Pentru podul Feteşti – Cernavodă, costul unei treceri pentru autoturisme şi vehiculele cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone va urca la 13 lei, iar în cazul celor cu masa totală maximă autorizată de cel puţin 12 tone, taxa pentru o trecere va fi majorată la 91 lei, potrivit Agerpres.
În cazul podului Giurgeni – Vadul Oii, taxa pentru o trecere în cazul autoturismelor şi vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone creşte la 11 lei de la 1 aprilie 2013. În cazul vehiculelor cu minimum patru axe şi masa totala maximă autorizată de minim 12 tone, taxa pentru o trecere va fi de 64 lei.
Taxele de trecere a podului Giurgiu – Ruse vor rămâne neschimbate.
Ordinul prevede şi facilităţi. Astfel, tarifele pentru autoturisme şi autovehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone vor fi diminuate cu 20% pentru un număr de 20 de treceri, valabile până la data de 31 decembrie a fiecărui an.
De asemenea, tarifele propuse pentru celelalte categorii de vehicule (comerciale), de transport marfă şi persoane, au valoarea redusă cu 13% pentru un număr de 20 de treceri valabile până la 31 decembrie.
Ordinul prevede, de asemenea, şi eliminarea tarifului prevăzut pentru motociclete, având în vedere ca ponderea trecerilor prin staţiile de taxare ale acestor categorii de vehicule este foarte scăzută, de aproximativ 0,2% din numărul total de vehicule care tranzitează podurile.
Biletele matcă – cupon preplătite pentru 20 de treceri, achitate anterior datei de 1 aprilie sunt valabile până la 31 decembrie, iar biletele de acelaşi tip preplătite pentru riverani anterior datei de 1 aprilie beneficiază integral de perioada de valabilitate de 3 luni, chiar dacă această perioadă depăşeşte parţial sau integral data de 1 aprilie.