Băsescu: Vă garantez că nu voi accepta niciodată în România măsuri ca în Cipru VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că garantează că nu va accepta niciodată luarea în România a unor măsuri de genul celor luate în sistemul bancar din Cipru.
Iulian Tudor
29 mart. 2013, 08:26
Băsescu: Vă garantez că nu voi accepta niciodată în România măsuri ca în Cipru VIDEO

Decizii ca cele din Cipru nu ar fi fost de imaginat acum câţiva ani. Şi cel puţin în ceea ce mă priveşte vă garantez că niciodată nu voi fi adeptul unor astfel de măsuri sau nu voi accepta astfel de măsuri în România„, a afirmat şeful statului, citat de Mediafax.

El a mai spus că situaţia din Cipru arată că „adesea putem să punem sub semnul întrebării principiile pe care le-am afirmat ani de zile”.

Şeful statului a mai arătat că la nivelul UE sunt state care nu mai acceptă să plătească pentru alte state şi că în curând, peste doi, trei ani, este posibilă o revizuire a tratelor UE care să afirme diferenţa între statele performante şi cele neperformante, iar România în acest context trebuie să accelereze procesul de integrare atât în zona euro, cât şi în spaţiul Schengen, precum şi consolidarea statului de drept.

Spynews
Cine este Anca Surdu, noua iubită a lui Denis Alibec. Tânăra este campioană mondială și europeană la gimnastică | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
Ce a pățit un român care a plătit 2000 de euro pentru o vacanță all inclusive în Turcia: “Practic sunt degeaba”
Capital.ro
Mașinile interzise. Decizia luată de autorități. Se aplică de azi, 24 iulie
Playtech.ro
Zodiile care pot câștiga sume colosale de bani începând din 25 iulie 2024. Norocul e de partea lor
DailyBusiness
Românii vor avea parte de noi zile libere de la Guvern!
Adevarul
Ce spun experții despre valul de hate la adresa profesorului îmbrăcat în fustă: „Românii încă prezintă la scară largă prejudecăți” VIDEO
Spynews
Antilia, cea mai scumpă casă din lume, valorează 2 miliarde de euro. Cum arată locuința magnatului indian Mukesh Ambani | FOTO
Spynews
Ultima dorință a lui Andrei Versace înainte să moară. Cu cine a vorbit în acea zi
Evz.ro
Laura Lavric ar fi lovit un coleg la o nuntă. Autoritățile anchetează situația
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
INFORMAȚII 💣 Doctorița din Brăila, legături cu MAFIA?! Ar fi avut o relație cu un raket basarabean, pe care l-ar fi... De ce poliția crede că este o „crimă la comandă”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Start la Programul Rabla Plus: De ce nu pot toți românii să acceseze acest program? Anunțul făcut de Administrația Fondului de Mediu
Capital.ro
Simona Halep a suferit cumplit. Adevărul despre divorțul de Toni Iuruc
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Un psihopat''- Bunica și mătușa Dianei, tânăra ucisă cu toporul de soț, mărturisiri șocante
substantial.ro
Luni, cea mai fierbinte zi înregistrată vreodată pe Pământ
MediaFlux
DOLIU IMENS! Din păcate A MURIT ASTĂZI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!