Ponta îl ATACĂ pe Băsescu: Poate mai tace din gură cu justiţia că spune numai trăsnăi VIDEO

Premierul Victor Ponta l-a atacat, vineri, pe Traian Băsescu, transmiţându-i preşedintelui că ar trebui "să mai tacă din gură cu justiţia". Potrivit premierului, şeful statului spune "numai trăsnăi" atunci când se referă la respectivul domeniu. Şeful Executivului a recaţionat în acest fel după ce Băsescu a spus că mai sunt politicieni care încearcă să negocieze cu el rezolvarea unor dosare în justiţie.
Iulian Tudor
29 mart. 2013, 10:41
Ponta îl ATACĂ pe Băsescu: Poate mai tace din gură cu justiţia că spune numai trăsnăi VIDEO

Premierul Victor Ponta a declarat că el nu a fost sunat de nimeni pentru intervenţii în justiţie şi că poate astfel de intervenţii l-au vizat, „nu degeaba”, pe preşedintele Traian Băsescu.

Vorbim aşa…Nu vrea preşedintele să-i spună ? (pe cei care au făcut intervenţii – n.r.) Să-i dea la presă. Eu sunt fost magistrat, nu dau şi nu primesc telefoane, dar preşedintele probabil…nu degeaba îl sunau pe Băsescu, că ştiau că el are puterea să intervină pe acolo, sunau şi ei la cine poate să rezolve, la mine nu au sunat, că eu nu mă bag. Dar ideea e următoarea: poate mai tace din gură domnul preşedinte cu justiţia, că tot ce spune, spune numai trăsnăi !„, a afirmat Ponta.

Traian Băsescu a declarat vineri, în cadrul Congresului Avocaţilor, desfăşurat la Bucureşti, că numirea şefilor de Parchete nu este o chestiune care să se negocieze, ea fiind una prin care decidenţii politici să îşi asume numirile făcute.

Băsescu a răspuns astfel afirmaţiei de joi a premierului Victor Ponta care a spus că propunerile pe care le va face pentru şefia Parchetului General şi a DNA le va discuta şi cu şeful statului, asfel încât acesta să nu le respingă.

Pe de altă parte, şeful statului a afirmat că încă mai sunt politicieni care încearcă să negocieze cu el rezolvarea într-un sens sau altul a unor dosare în justiţie.

Dacă avem o restanţă în evoluţia mentalităţilor cuiva, este la politicieni. Ei încă mai cred că justiţia se face cu influenţă, că se rezolvă dosare cu influenţă , că aranjează decizii ale judecătorilor cu influenţă. V-o spune un om ce trăieşte pe pielea această intenţie de trafic de influenţă chiar în discuţiile cu preşedintele ale unor politicieni: ‘Aş vrea să aranjăm dosarul cutare’. Mă uit cu jenă şi cu un sentiment pe care n-aş vrea să-l exprim în cuvinte pentru că sunt politicieni care n-au înţeles nimic din ultimii 10-15 ani de când încercăm reforma justiţiei în România„, a apreciat Traian Băsescu.

CITEŞTE ŞI Ponta: Coabitarea e ca la TANGO. Fiecare face câte un pas, îl urmează şi celălalt VIDEO

Spynews
Cine este Anca Surdu, noua iubită a lui Denis Alibec. Tânăra este campioană mondială și europeană la gimnastică | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
Ce a pățit un român care a plătit 2000 de euro pentru o vacanță all inclusive în Turcia: “Practic sunt degeaba”
Capital.ro
Mașinile interzise. Decizia luată de autorități. Se aplică de azi, 24 iulie
Playtech.ro
Zodiile care pot câștiga sume colosale de bani începând din 25 iulie 2024. Norocul e de partea lor
DailyBusiness
Românii vor avea parte de noi zile libere de la Guvern!
Adevarul
Ce spun experții despre valul de hate la adresa profesorului îmbrăcat în fustă: „Românii încă prezintă la scară largă prejudecăți” VIDEO
Spynews
Antilia, cea mai scumpă casă din lume, valorează 2 miliarde de euro. Cum arată locuința magnatului indian Mukesh Ambani | FOTO
Spynews
Ultima dorință a lui Andrei Versace înainte să moară. Cu cine a vorbit în acea zi
Evz.ro
Laura Lavric ar fi lovit un coleg la o nuntă. Autoritățile anchetează situația
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
INFORMAȚII 💣 Doctorița din Brăila, legături cu MAFIA?! Ar fi avut o relație cu un raket basarabean, pe care l-ar fi... De ce poliția crede că este o „crimă la comandă”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Start la Programul Rabla Plus: De ce nu pot toți românii să acceseze acest program? Anunțul făcut de Administrația Fondului de Mediu
Capital.ro
Simona Halep a suferit cumplit. Adevărul despre divorțul de Toni Iuruc
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Un psihopat''- Bunica și mătușa Dianei, tânăra ucisă cu toporul de soț, mărturisiri șocante
substantial.ro
Luni, cea mai fierbinte zi înregistrată vreodată pe Pământ
MediaFlux
DOLIU IMENS! Din păcate A MURIT ASTĂZI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!