Carnagiu pe DN 65. Accident cu patru morţi în Olt, alte trei persoane sunt la spital

Un grav accident de circulaţie în care au fost implicate două maşini a avut loc marţi seara pe DN 65, în judeţul Olt.
Filip Stan
07 mart. 2023, 20:45
Carnagiu pe DN 65. Accident cu patru morţi în Olt, alte trei persoane sunt la spital

Accident teribil în Olt. Potrivit Centrului Infotrafic, accidentul în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 65 Piteşti –Slatina, localitatea Jitaru.

Conform ISU Olt, în cele două maşini se aflau şapte persoane. „Patru bărbați au fost declarați decedați de medicii Serviciului de Ambulanță Județean Olt, alte trei persoane, două femei și un bărbat, fiind transportate la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, conștiente, cu diverse traumatisme”, a declarat căpitan Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Sursa citată a mai spus că la fața locului s-au deplasat, pentru a acționa, patru echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere prevăzute cu accesorii pentru descarcerare și două autospeciale pentru primă intervenție și patru echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt.

Maşina răsturnată la CE Oltenia, raport devastator: nu avea frâne şi a sărit din viteză la urcarea dealului

Patru bărbaţi au fost declaraţi decedaţi de medicii SAJ, alte trei persoane sunt transportate la UPU Slatina, conştiente, cu diverse traumatisme. Este vorba de două femei şi un bărbat.

Traficul în zonă este blocat. „La data de 7 martie 2023, în jurul orei 18:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 65 – European 574, în afara localității Jitaru, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule în care se aflau șapte persoane, respectiv un autoturism condus de un tânâr, în vârstă de 28 de ani, din comuna Colonești și un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Corbu”, se arată într-un comunicat al Poliției.

În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto și alte două persoane au decedat, iar trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Accident grav în Ialomița. Două persoane au ajuns la spital după ce au căzut cu mașina de pe un pod într-un canal de irigații

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
La ce oră trebuie să bei, de fapt, cafeaua. Doar atunci te vei bucura pe deplin de beneficiile ei
Capital.ro
A murit cel mai mare artist. O lume întreagă e in doliu: Talentul și pasiunea pentru muzică au fost de neegalat
Playtech.ro
Cum se aleg, de fapt, meniurile din avion. Ce primesc piloții e diferit de ce mănânci tu
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
"Baie de sânge" Bursele, în cădere liberă după tsunami-ul declanșat de tarifele lui Trump
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Tragedie în muzica internațională. A murit o legendă
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai INDECENTE vedete care au făcut gesturi provocatoare și aproape interzise în public! Antonia, Bianca Drăgușanu și Daniela Crudu au comis-o grav
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ilie Bolojan a semnat decretul astăzi, 7 aprilie. Legea se aplică în toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Veste bună pentru locatarii de la bloc: Panouri solare cu bani de la stat, în curând
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța