În România există mai multe case despre care se spune că ar fi bântuite, iar una dintre ele este în judeţul Bacău, aproape de râul Precista. Conacul bântuit se află în curtea unei vechi fabrici construite de nemţi înainte de Primul Război Mondial, iar iniţial casa cu pricina a găzduit birourile conducerii administrative. În timp, fabrica şi casa au ajuns în proprietatea unei familii de evrei, care a fost deportată, iar mai apoi a intrat în patrimoniul statului, în timpul comunismului. În acele timpuri, casa a servit drept centru de propagandă, iar în beciul clădirii erau ţinuţi prizonieri şi, zice-se, torturaţi, opozanţii regimului.
Conacul de pe râul Precista, care se află în satul Filipeşti, pe drumul dintre Bacău şi Roman, şi-a căpătat renumele de Casă a Răului abia după 1990. Preluată de un investitor, fosta fabrică de glucoză a servit ulterior altor activităţi, iar conacul din curte a fost transformat în centru de comandă pentru cei angajaţi să păzească locul.
CITEŞTE ŞI: Dealul Lunganilor şi povestea soldaţilor – fantomă
De atunci a luat naştere şi legenda potrivit căreia casa ar fi bântuită, deoarece aproape toţi paznicii care au lucrat acolo au trecut prin clipe înfiorătoare. Dacă pe timpul zilei casa pare absolut obişnuită, odată cu lăsarea întunericului aceasta se transformă, spune gura lumii, într-un loc de-a dreptul sinistru şi în care îţi trebuie mult sânge rece pentru a nu te pierde cu firea.
Oamenii au povestit că între zidurile vechiului conac noaptea cade odată cu o atmosferă apăsătoare, desprinsă din filmele de groază. Mulţi sunt cei care au povestit de-a lungul anilor cum că cine se găseşte noaptea înăuntru poate auzi tot felul de voci nedesluşite, zgomote bizare sau paşi, toate acestea adăugându-se unor curenţi reci care se „plimbă” printre ziduri, dându-ţi fiori pe şira spinării.
Înspăimântaţi de cele ce se petreceau în casă noapte de noapte, paznicii au cerut să le fie construit un alt adăpost în curtea fabricii, iar acum nu mai sunt nevoiţi să îşi petreacă nopţile în interiorul sinistrei clădiri. Ba chiar, spun ei, s-au şi obişnuit cu atmosfera ciudată, care li se pare mai puţin importantă decât nevoia de a avea un serviciu care să asigure familiilor lor ziua de mâine.
Dacă scepticii ar spune că totul este doar rodul imaginaţiei prea bogate a oamenilor, cei care cred în poveşti cu spirite neodihnite sunt convinşi că vechea casă este bântuită fie de fantoma fetiţei familiei de evrei care a deţinut fabrica şi despre care nu s-a mai auzit nimic după ce părinţii au fost deportaţi, fie de victimele „inchiziţiei” comuniste care dădea „lecţii” de patriotism tuturor celor care se puneau contra regimului.