Amenzi usturătoare la bloc. Cât te costă să pui zambile în grădină fără autorizaţie de la primărie. Alte sancţiuni aberante din lege

Cei care stau la bloc trebuie să respecte o serie de reguli clare. În ce condiții își pot amenaja grădina din fața scării după bunul plac.
Alina Costache
10 mart. 2023, 12:42
Amenzi usturătoare la bloc. Cât te costă să pui zambile în grădină fără autorizaţie de la primărie. Alte sancţiuni aberante din lege
Amenzi usturătoare la bloc.

Toți cei care vor să își planteze diverse flori lângă bloc sau să își pună gazon au nevoie de o autorizație de la primărie. Dacă nu fac asta, pot fi pedepsiți foarte aspru. Puțini știu, dar mai multe orașe din România au adoptat un regulament pentru stabilirea unor măsuri de gospodărire a municipiului. Aici, este inclus tot ceea ce este permis sau nu să faci în spațiul public.

Greşeala banală pentru care o fac aproape toţi românii care stau la bloc. Amenzile sunt de 1.000 de lei!

Astfel, cei care nu respectă prevederile legale riscă o amendă de până la 2.500 de lei. Spre exemplu, Consiliul Local din Galați a adoptat în acest sens un regulament privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului. Pe lângă faptul că nu ai voie să distrugi, să faci grătare sau să crești animale decât sunt de companie, devine restrictiv și grădinăritul.

Astfel, printre altele, „plantarea pe domeniul public şi în aliniamentele stradale, de arbori şi arbuşti fructiferi de orice fel, este strict interzisă”.

De asemenea, pe lângă autorizația obligatorie, indiferent de ce se plantează, locuitorii din Galați nu mai au voie nici să culeagă de pe domeniul public plantele medicinale, fructele și iarba de gazon, nici să practice jocuri sportive pe spațiile verzi, să agațe anunțuri sau indicatoare de arbori ori să culeagă arborii doborâţi în urma unor fenomene naturale sau arbori care au fost tăiaţi, scoşi din rădăcini în cadrul unor lucrări specifice, fără aprobarea serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei, potrivit expressdedunare.ro.

În ce condiții te poți îngriji de spațiul verde din fața blocului

Există însă și unele excepții, când locatarii își pot îngriji fără probleme spațiul verde din fața blocului. Așadar, legea spune că pentru întreținerea spațiului verde din fața blocului, orice locatar poate să contribuie, dar numai după acordul tuturor proprietarilor, în baza unei hotărâri a Adunării Generale a Asociației de Proprietari.

Citeşte şi: Regula de la bloc pe care o ignoră aproape toate asociațiile de proprietari. Amenzile pot ajunge la 10.000 de lei!

De asemenea, primăriile din diverse localități organizează tot felul de inițiative care să ducă la amenajare spațiului verde. Spre exemplu, în 2021, Primăria din Sectorul 6 a pus în dezbatere publică un program de reamenajare a grădinilor de bloc, oferindu-se până la 2.500 de lei pentru plata apei de udat și arbori și flori pentru plantat.

Regula de la bloc pe care o ignoră aproape toate asociațiile de proprietari. Amenzile pot ajunge la 10.000 de lei!

Regula de la bloc pe care o ignoră aproape toate asociațiile de proprietari. Regulamentul de bloc stabilește regulile pe care trebuie să le respecte locatarii, indiferent dacă sunt proprietari sau chiriași, şi condițiile în care pot fi folosite spațiile comune ale imobilului, dar și normele de comportament și bună vecinătate între proprietari.

Întocmirea regulamentului trebuie inițiată de președintele asociației de proprietari sau de către comitetul executiv al asociației și se dezbate și adoptă în cadrul adunării generale. Conținutul acestuia trebuie adus la cunoștința locatarilor fie prin afișarea la avizier, fie prin înmânarea unei copii a regulamentului fiecărui proprietar, în cel mult o săptămână de la adoptarea documentului. În cazul nerespectării regulilor stabilite, cei afectați pot sesiza președintele sau comitetul executiv al asociației.

Citeşte şi: Sfatul expertului: cum poţi verifica dacă blocul în care stai sau vrei să cumperi un apartament este rezistent la cutremur

Confrom legii 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, prevederile regulamentului de bloc trebuie respectate de absolut toate persoanele care intră în acel bloc, nu doar de proprietarii de apartamente sau chiriași. Mai precis, şi de persoanele care sunt găzduite pentru puțină vreme, dar și de cele care se află în trecere prin bloc, indiferent de motiv.

„Toți proprietarii, precum și chiriașii din condominiu, persoanele care locuiesc, persoanele care sunt găzduite pe perioadă determinată sau persoanele aflate în tranzit în condominiu sunt obligate să respecte prezentul regulament”, se precizează în Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 1.058/2019 privind aprobarea conținutului-cadru al statutului asociației de proprietari și al regulamentului condominiului, document care a fost publicat de curând în Monitorul Oficial.

Citeşte şi: Românii care stau la bloc riscă amenzi. Este obligatoriu din 2023, legea este promulgată de Iohannis şi publicată în Monitorul Oficial

Legea 196/2018 stabileşte şi sancţiuni în cazul nerespectării regulamentului de bloc, iar amenzile ppleacă de la 500 de lei şi pot ajunge până la 10.000 de lei în cazul în care se schimbă de către proprietar destinaţia locuinţei sau spaţiului  fără autorizaţiile şi aprobările legale, se modifică aspectului proprietăţii comune sau al neexecutarii de către proprietar a lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau de înlocuire a elementelor de construcţii aflate în proprietatea sa individuală, dacă aceasta este de natură să aducă prejudicii celorlalţi proprietari.

DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Unde votăm pe 24 noiembrie și cum afli la care secție de votare ești arondat. Mulți oameni vor vota în alte locuri față de cele în care erau obișnuiți
Capital.ro
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Joe Biden condamnă mandatele de arestare emise de CPI împotriva liderilor israelieni
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili