Premierul Victor Ponta, vicepremierul Daniel Chiţoiu şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, susţin reducerea TVA la pâine deoarece în caz contrar s-ar înregistra „un dezastru” în industria alimentară şi zeci de mii de oameni ar intra în şomaj, spune Aurel Popescu, preşedintele Rompan.
„Va fi lansat un proiect pilot de reducere a TVA la pâine începând cu 1 iulie. Noi vom demonstra că până la sfârşitul anului vor creşte încasările bugetare. Probabil că o reducere a TVA va avea şi o inlfulenţă la raft, şi preţul pâinii va scădea. N-aş putea accepta să nu scadă TVA. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, ar fi un dezastru pentru industria alimentară. Ar fi pierderi, insolvenţe şi zeci de mii de oameni ar intra în şomaj„, spune Aurel Popescu, citat de Mediafax.
Un document al Ministerului Finanţelor, având sigla „Ministerul Finanţelor Publice-Cabinet Ministru”, cu semnătură, ştampilă şi număr de înregistrare din săptămâna trecută, arată că reducerea TVA la pâine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ şi că pe termen scurt trebuie găsite resurse care să acopere pierderea. Totuşi, ministrul Daniel Chiţoiu spune că nu ştie nimic despre existenţa unui asemenea document şi că la data de 1 iulie TVA la pâine va fi micşorată la 9%.